Sprijinul acordat energiei alternative este „prea generos”. Va afecta negativ sistemul – studiu

Ajutorul acordat de stat pentru stimularea producţiei de energie din surse regenerabile este prea generos şi va duce la o supracapacitate de producţie, cu efecte negative asupra stabilităţii sistemului, iar Transelectrica are un obstacol "aproape insurmontabil" în atragerea fondurilor de investiţii.
Economica.net - lun, 18 iun. 2012, 09:49
Sprijinul acordat energiei alternative este

Un document privind priorităţile noii strategii energetice a României, elaborat de Anton Vlădescu, reprezentant al Consiliului Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei, şi Valeriu Binig, director pentru programe de energie în compania de consultanţă Deloitte, arată că printre provocările dezvoltării sectorului energetic se numără legea de acordare a certificatelor verzi.

Această măsură de sprijin a energiilor regenerabile este considerată „prea generoasă” şi „va conduce la o supracapacitate de generare în acest sector, ceea ce va afecta siguranţa şi stabilitatea sistemului electroenergetic naţional”, se arată în document.

Statul sprijină producţia de electricitate din surse regenerabile prin sistemul certificatelor verzi. Producătorii de energiei din surse alternative primesc certificate verzi pentru energia produsă şi livrată în reţea. Furnizorii de energie sunt obligaţi să cumpere certificatele verzi în cote anuale, astfel că producătorii câştigă bani atât din vânzarea directă a electricităţii, cât şi din tranzacţionarea certificatelor.

Sistemul certificatelor verzi are un efect negativ prin creşterea preţului energiei la consumatorii finali.

Documentul precizează că este necesară o dimensionare corectă a sectorului energiei regenerabile, luând în calcul necesarul de investiţii pentru construcţia unor unităţi de producţie de echilibrare, având în verere caracterul incontrolabil al energiilor alternative, precum şi cererea de energie şi evoluţia tehnologiei.

Capacităţile de producţie a electricităţii din surse regenerabile sunt concentrate preponderent în sud-estul ţării şi sunt reprezentate în majoritate de centrale eoliene.

Pentru a putea asigura siguranţa sistemului energetic naţional, operatorul pieţei, Transelectrica, va trebui să construiască noi linii de transport, pentru preluarea energiei produse în centralele eoliene.

Potrivit autorilor acestui studiu, cadrul legisltiv actual nu permite Transelectrica să realizeze aceste investiţii, obstacolul financiar al companiei de stat fiind „aproape insurmontabil”.

„Recent încheiata ofertă publică secundară care a mai scos din mâinile statului un nou pachet de acţiuni nu a întărit în niciun fel accesibilitatea fondurilor pentru dezvoltare; din contră, a slăbit şi mai mult capabilitatea Transelectrica de a atrage finanţări pentru proiecte de investiţii pe termen lung”, se spune în document.

Oficiali ai Transelectrica estimau la începutul anului că investiţiile necesare pentru echilibrarea sistemului energetic, ca urmare a impactului centralelor eoliene, este de 500 milioane de euro, bani pe care compania de stat nu îi are.

Sursa citată precizează să Transelectrica nu are pârghiile necesare pentru a încuraja investiţiile în noi unităţi de producţie, al căror rol ar trebui să fie echilibrarea sistemului energetic, cauzată de sursele regenerabile.

„Modelul actual de reglementare, bazat pe împrumuturi şi rambursarea lor pe baza unui tarif crescut doar la punerea în funcţiune a investiţiei, va duce la imposibilitatea atragerii de noi credite”, potrivit documentului. Este necesară o reformă a cadrului de reglementare (…). Redirecţionarea profitului din alte activităţi desfăşurate de Transelectrica şi atent reglementat şi monitorizate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei poate fi o soluţie”, se arată în document.

Potrivit autorilor studiului, dacă nu vor fi construite termocentrala de la Brăila şi hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti (judeţul Cluj), al căror rol ar fi echilibrarea sistemului energetic naţional, „se vor vedea din ce în ce mai multe reduceri de producţie eoliană, congestii în reţea şi alte fenomene negative”.

Totodată, amânarea construcţiei termocentralei de la Brăila şi a hidrocentralei Tarniţa cauzează întârzieri în punerea în funcţiune a altor capacităţi de echilibrare a sistemului.

O altă provocare legată de producţia energiei din surse regenerabile va fi de natură social-politică şi va fi legată inclusiv de menţinerea la un nivel suportabil a preţului energiei electrice.

„Presiunile crescânde pentru a asigura o plasă de siguranţă (…) vor ajunge şi la legiuitori şi reglementatori, egalând în intensitate mesajul lobbyului industriei de profil (…). Abia acum producţia de energie eoliană este semnificativă şi efectele sale în facturile finale se simt, generând nemulţumirea consumatorilor plătitori”, se mai spune în document.

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...