Stellantis caută un partener în India pentru producția de mașini electrice după modelul Dacia Spring

Al doilea mare grup auto european, Stellantis, caută în India o uzină în care să producă mașini electrice cu prețuri reduse pentru piața europeană.
Robert Stan - J, 24 nov. 2022, 15:55
Stellantis caută un partener în India pentru producția de mașini electrice după modelul Dacia Spring

Stellantis, grupul care include, printre altele, mărcile Alfa Romeo, Fiat, Peugeot și Jeep, pare să fi ajuns la concluzia că, în prezent, nu poate produce vehicule electrice la prețuri accesibile pentru piața europeană. În acest context, conform directorului executiv al grupului, Carlos Tavares, caută un partener indian în uzina căruia să asambleze vehicule electrice ieftine pe care, ulterior, să le importe în Europa.

Așa cum Renault a reușit, grație unui parteneriat cu o companie din China, să producă un modele electric cu preț accesibil, Dacia Spring, șeful Stellantis speră să poată găsi un colaborator indian cu furnizori low-cost capabil să îndeplinească obiectivele de calitate și cost ale companiei în ciuda unor prețuri reduse de producție.

Conform Reuters, afacerea ar trebui încheiată până la finalul anului 2023 și ar putea deschide ușa exportului de vehicule electrice indiene, dar cu mărci europene, către alte piețe.

„În prezent, Europa nu poate produce vehicule electrice accesibile. Așa că marea oportunitate pentru India ar fi să poată vinde mașini compacte electrice la un preț accesibil, protejând profitabilitatea”, a declarat Carlos Tavares la o masă rotundă care a avut loc în India.

Stellantis investește masiv în vehicule electrice și intenționează să producă zeci de modele electrice în următorul deceniu, dar Tavares a avertizat luna trecută că astfel de mașini, cu prețuri accesibile, nu vor putea ajunge pe piață înainte de cinci – șase ani.

Aflat la prima sa vizită în India de când a preluat funcția de CEO al Stellantis, oficialul a declarat că grupul său încă elaborează un plan privind vehiculele electrice și nu a fost luată încă o decizie în privința potențialului partener asiatic.

Datele JATO Dynamics arată că, în primele zece luni din 2022, modelul Dacia Spring a fost comercializat în 33.377 de exemplare. În octombrie însă, modelul produs în China al mărcii românești a fost livrat către doar 2.141 de clienți, în scădere cu 59% față de a zecea lună din 2021.

Te-ar mai putea interesa și
Hidroelectrica se îndreaptă împotriva fostului președinte al Consiliului de Supraveghere al companiei, Silviu Răzvan Avram, la o zi de la plecarea lui din funcție. Societatea vrea să recupereze de la acesta 160.000 de lei
Hidroelectrica se îndreaptă împotriva fostului președinte al Consiliului de Supraveghere al companiei, Silviu Răzvan ...
Hidroelectrica a anunțat astăzi acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că Adunarea Generală Ordinară a acționarilor care s-a desfășurat astăzi a decis ca societatea......
UniCredit acordă un împrumut de 46 de milioane de lei pentru construirea unei fabrici de componente pentru industria regenerabilor în județul Hunedoara
UniCredit acordă un împrumut de 46 de milioane de lei pentru construirea unei fabrici de componente pentru industria regenerabilor ...
UniCredit Bank anunță că susține dezvoltarea unei noi investiții industriale în orașul Petrila, din județul Hunedoara, ...
Popeyes a deschis resturantul cu numărul 25 din România
Popeyes a deschis resturantul cu numărul 25 din România
Popeyes a inaugurat ieri primul restaurant din Galați, acestat fiind al cincilea oraș din România unde lanțul de restaurante ...
Ion Creangă joacă economic în secolul 21. Județul copilăriei noastre își prezintă atuurile la Mogoșoaia
Ion Creangă joacă economic în secolul 21. Județul copilăriei noastre își prezintă atuurile la Mogoșoaia
Tărâmurile pe care ne poartă „Amintiri din copilărie” se află pe teritoriul actualului județ Neamț. Este zona ...