Stanciu, APC: La început de 2014, demarăm primul proces cu o bancă pentru eliminarea clauzelor abuzive

Preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor (APC) spune că primul proces pentru eliminarea clauzelor abuzive din toate contractele unei bănci va fi demarat la începutul anului viitor. Acţiunea are în vedere o clauză care defineşte modul de calcul al dobânzii.
Mihai Banita - mie, 13 nov. 2013, 14:24
Stanciu, APC: La început de 2014, demarăm primul proces cu o bancă pentru eliminarea clauzelor abuzive

„Începem primul proces la începutul anului viiitor”, a declarat Costel Stanciu, preşedintele APC, cu ocazia lansării unei alte asociaţii de protecţia consumatorilor.

De la 1 octombrie, au intrat în vigoare două noi articole la legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între consumatori şi profesionişti care permit Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), precum şi asociaţiilor de profil care îndeplinesc anumite condiţii cantitative de reprezentativitate să demareze acţiuni în instanţă prin care profesionistul care foloseşte clauze abuzive să fie eliminat să le elimine din toate contractele.

Stanciu precizează că în momentul de faţă APC verifică înscrisurile din plângerile venite de la consumatori şi discută chestiunile jurdice care vor sta la temeiul acţiunii de anul viitor.

Acesta nu a dorit să facă public numele băncii în cauză, însă spune că va fi atacată în instanţă clauza referitoare la modul de calcul al dobânzii – mai multe bănci au avut probleme cu această clauză în ultimii ani. De altfel, APC mai este implicată într-o acţiune împotriva unei bănci, însă aceasta este una în încetare, în temeiul HG 1553/2004, şi priveşte modul de calcul al anuităţii. Acţiunea, în care APC are rolul de iniţiator, trenează la ANPC în acest moment, căreia îi revine sarcina principală.

Mediul bancar s-a arătat cel mai lovit de posibilitatea denunţării unor clauze din contractele de credit, în virtutea modificărilor la legea 193/2000, din moment ce o decizie favorabilă clienţilor ar avea impact la nivelul întregului portofoliu de clienţi afectaţi şi încasările din dobânzi şi comisioane ar urma să scadă.

În momentul de faţă, şi preşedintele ANPC a declarat că instituţia pe care o conduce va demara astfel de acţiuni în perioada următoare, inclusiv prin cereri adresate instanţelor ca deciziile în procesele aflate pe rol să se aplice la întregul portofoliu.

Bogdan Nica declara, la începutul lunii octombrie, că ANPC s-a pregătit pentru intrarea în vigoare a modificărilor la legea 193/2000 şi a înfiinţat o comisie specială în acest sens, iar că rezultatele analizei vor fi prezentate în „într-o săptămână, maximum două”.

Până în acest moment, însă, ANPC nu a prezentat nimic şi nici nu a iniţiat o acţiune concretă din informaţiile pe care le deţinem.

De altfel, în acest interval, Parlamentul a aprobat o modificare la legea privind organizarea judiciară care permite înfiinţarea tribunalelor specializate prin ordinul ministrului de Justiţie.

Aceste instanţe, încă nefuncţionale, ar urma să judece, din oficiu, şi procesele pe clauze abuzive.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea malefică a AI este văzută drept o ameninţare la adresa umanităţii până în anul 2100
Utilizarea malefică a AI este văzută drept o ameninţare la adresa umanităţii până în anul 2100
Utilizarea malefică a inteligenţei artificiale (IA) este listată, printre alţi factori de sănătate, sociali şi de mediu, ca o ameninţare la adresa umanităţii, potrivit unui raport privind......
Acordul privind vânzarea de motorină dintre Trump şi Putin, o „mare palmă dată Europei”
Acordul privind vânzarea de motorină dintre Trump şi Putin, o „mare palmă dată Europei”
Prim-ministrul ceh Andrej Babis a calificat acordul dintre SUA şi Rusia privind vânzarea de motorină rusească o "mare ...
Armistiţiu energetic Rusia-Ucraina. Zelenski spune că nu era la curent cu acesta, dar este gata să-l accepte
Armistiţiu energetic Rusia-Ucraina. Zelenski spune că nu era la curent cu acesta, dar este gata să-l accepte
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică pentru site-ul Axios că nu era la curent cu aşa-numitul ...
Un nou atac asupra aeroportului din Riad
Un nou atac asupra aeroportului din Riad
Coaliţia militară condusă de saudiţi care susţine guvernul recunoscut la nivel internaţional al Yemenului a anunţat ...