Standard internaţional anti-mită, impementat de Distribuţie Energie Electrică România (DEER/Electrica)

Distribuţie Energie Electrică România (DEER) va implementa un standard internaţional pentru sistemele de management anti-mită, în cadrul unui demers care vizează consolidarea mecanismelor de prevenire şi gestionare a faptelor de corupţie, a anunţat miercuri compania.
AGERPRES - mie, 10 iun. 2026, 11:01
Standard internaţional anti-mită, impementat de Distribuţie Energie Electrică România (DEER/Electrica)

„Implementarea standardului anti-mită depăşeşte sfera conformării la cerinţe şi reglementări. Reprezintă asumarea unui model de guvernanţă corporativă modernă, construit pe principii clare de transparenţă şi responsabilitate, care oferă garanţii suplimentare că toate activităţile şi procesele companiei se desfăşoară corect, echitabil şi fără compromisuri. La nivelul companiei, principiul care guvernează întreaga abordare privind integritatea este unul clar şi fără echivoc: toleranţă zero faţă de orice formă de mită sau comportament corupt”, se menţionează în comunicat.

În plan concret, acest sistem presupune dezvoltarea şi aplicarea unor politici şi proceduri specifice, evaluarea permanentă a riscurilor asociate faptelor de corupţie şi mită, consolidarea mecanismelor de control intern, instruirea continuă a personalului, precum şi existenţa unor canale dedicate de raportare şi gestionare a eventualelor situaţii care pot ridica suspiciuni privind încălcarea normelor de integritate, precizează sursa citată de Agerpres.

Conform sursei citate, implementarea acestui sistem este susţinută de o serie de măsuri deja realizate la nivelul companiei: elaborarea şi distribuirea materialelor informative dedicate, amplasarea de afişe în sedii şi în centrele de relaţii cu utilizatorii, organizarea sesiunilor de informare şi instruire pentru angajaţi, precum şi dezvoltarea mecanismelor interne de raportare şi monitorizare.

Distribuţie Energie Electrică Romania (DEER), parte a Grupului Electrica, este un operator naţional de distribuţie a energiei electrice, care acoperă 18 judeţe, reprezentând 40,7% din teritoriul României (97.196 kmp).

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara că își dorește o indexare a pensiilor la începutul anului 2027, însă decizia privind majorarea va fi luată după ce vor fi......
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara, la Digi24, că nu își dorește introducerea unor noi ...
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă această evoluţie pozitivă nu trebuie să creeze un fals sentiment de siguranţă
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, transmite că România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit ...
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul al doilea (sondaje)
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul ...
Preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, Iliana Iotova, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică; ...