Start-up-urile noi şi IMM-urile aflate în dificultate ar putea primi ajutoare de minimis

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a iniţiat şi a transmis Ministerului Finanţelor Publice două Scheme de garantare în numele şi în contul statului, dedicate IMM-urilor nou înfiinţate şi celor aflate temporar în dificultate.
Economica.net - mar, 25 aug. 2015, 07:16
Start-up-urile noi şi IMM-urile aflate în dificultate ar putea primi ajutoare de minimis

Potrivit unui comunicat al FNGCIMM, remis marţi AGERPRES, este vorba despre o schemă de minimis în vederea susţinerii accesului la finanţare al întreprinderilor nou înfiinţate şi o schemă de ajutor de stat pentru garantarea finanţării măsurilor de salvare şi a planurilor de restructurare pentru IMM-uri aflate temporar în dificultate.

Fondul putea garanta credite de dezvoltare şi credite pentru capital de lucru beneficiarilor eligibili de tipul întreprinderilor nou-înfiinţate (start-up), înregistrate la registrul comerţului cu cel mult 36 de luni înainte de data solicitării garanţiei, care prezintă cel puţin o situaţie financiară semestrială/anuală depusă la administraţia financiară.

Pentru creditele de investiţii, valoarea garanţiei va fi de maximum 300.000 lei, cu o perioadă de rambursare de maxim 5 ani, iar pentru liniile de credit valoarea garanţiei va fi de maximum 200.000 lei, cu o perioadă de rambursare de maxim 24 de luni.

În cadrul schemei de garantare pentru susţinerea accesului la finanţare al întreprinderilor nou înfiinţate, garanţiile vor fi acordate în numele şi în contul statului, în limita unui plafon alocat pentru toată durata de implementare a programului, în favoarea finanţatorilor care acordă credite beneficiarilor eligibili.

Schema de ajutor de stat privind garantarea de către FNGCIMM a finanţării măsurilor de salvare şi restructurare a unor IMM-uri are ca obiectiv restabilirea viabilităţii întreprinderilor aflate temporar în dificultate, prin acordarea de ajutoare sub o formă care denaturează cel mai puţin concurenţa. Durata estimată a Schemei este de 4 ani, cu respectarea perioadelor maxime de sprijin pentru acordarea ajutorului pentru salvare (6 luni), acordarea ajutorului pentru restructurare şi a sprijinului temporar pentru restructurare (18 luni).

Ajutoarele de stat instituite prin schema de ajutor de stat sunt temporare şi reversibile, fiind acordate sub forma unor garanţii pentru împrumuturi acordate de un finanţator (bancă comercială, IFN). În cadrul schemei se acordă facilităţi sub formă de garanţii care pot acoperi maximum 80% din valoarea unui credit nou.

‘Nu putem vorbi de o stimulare reală a antreprenorilor fără a îmbunătăţi accesul acestora la finanţare. Schema de garantare pentru start-up asigură întreprinderilor aflate la început de drum o parte din garanţiile necesare obţinerii creditului necesar investiţiei iniţiale şi derulării afacerii’, a declarat Silvia Ciornei, preşedinte, director-general FNGCIMM.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană: Notificările privind riscurile de siguranţă alimentară au crescut cu 2% anul trecut
Comisia Europeană: Notificările privind riscurile de siguranţă alimentară au crescut cu 2% anul trecut
Notificările privind riscurile de siguranţă alimentară, transmise prin intermediul Sistemului de alertă rapidă pentru alimente şi furaje al Comisiei Europene, au crescut cu 2% anul trecut,......
Trump amenință UE cu tarife vamale de 100% dacă taxează serviciile digitale furnizate de companiile americane
Trump amenință UE cu tarife vamale de 100% dacă taxează serviciile digitale furnizate de companiile americane
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat vineri că le va impune statelor Uniunii Europene taxe vamale de 100% dacă ...
George Simion: AUR la guvernare! Dacă nu se conformează Nicușor Dan, el trebuie suspendat
George Simion: AUR la guvernare! Dacă nu se conformează Nicușor Dan, el trebuie suspendat
Preşedintele AUR, George Simion, solicită că Alianţa pentru Unirea Românilor să intre la guvernare, susţinând că ...
Nicușor Dan: Am revenit la blocajul politic pe care marţi îl credeam depăşit. De marţi până azi, PNL şi-a schimbat poziţia
Nicușor Dan: Am revenit la blocajul politic pe care marţi îl credeam depăşit. De marţi până azi, PNL şi-a schimbat ...
Preşedintele Nicuşor Dan transmite că partidele au revenit la "blocajul politic", după ce PNL se angajase marţi să ...