Statele UE au convenit ca până în 2027 femeile să dețină cel puțin o treime din funcțiile de conducere din companii

Miniştrii ocupării forţei de muncă şi afacerilor sociale din UE au ajuns luni la o "abordare generală" cu privire la o propunere de act legislativ al UE privind îmbunătăţirea echilibrul de gen în rândul administratorilor neexecutivi ai societăţilor cotate la bursă, informează un comunicat de presă al Consiliului European.
AGERPRES - lun, 14 mart. 2022, 16:44
Statele UE au convenit ca până în 2027 femeile să dețină cel puțin o treime din funcțiile de conducere din companii

„Acordul de astăzi din cadrul Consiliului reprezintă un pas important. Fac apel la începerea rapidă a negocierilor cu Parlamentul European pentru a ajunge la o adoptare finală a acestei directive, care va contribui la combaterea plafonului de sticlă cu care se confruntă încă prea frecvent femeile pe piaţa muncii”, a declarat ministrul francez al Muncii, Ocupării forţei de muncă şi Încadrării profesionale, Elisabeth Borne.

Directiva urmăreşte să stabilească un obiectiv cantitativ pentru proporţia membrilor sexului subreprezentat în cadrul organelor de conducere ale societăţilor cotate la bursă. Acest lucru ar impune societăţilor să introducă măsuri pentru a atinge, până în 2027, obiectivul minim ca membrii sexului subreprezentat să deţină fie 40% din posturile de administrator neexecutiv, fie 33% din toate posturile de administrator din cadrul organelor lor de conducere. În cazul nerespectării acestor obiective, o societate ar fi obligată să procedeze la numiri sau la alegeri de administratori aplicând criterii clare, lipsite de ambiguitate şi formulate în termeni neutri.

De asemenea, statele membre vor trebui să se asigure că, atunci când societăţile aleg între candidaţi cu calificări egale din punctul de vedere al adecvării, al competenţelor şi al rezultatelor profesionale, acestea acordă prioritate candidatului aparţinând sexului subreprezentat.

Ţările care au instituit măsuri precum obiective naţionale de atingere a unei reprezentări mai echilibrate a femeilor şi bărbaţilor pot suspenda cerinţele în materie de numire sau de alegere prevăzute în directivă. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul în care ţările au înregistrat deja progrese care le permit să se apropie de îndeplinirea obiectivelor stabilite în directivă. În poziţia sa, Consiliul a clarificat, de asemenea, că statul membru (şi nu întreprinderile) este cel căruia îi revine alegerea între cele două obiective propuse, şi anume 40% pentru administratorii neexecutivi sau 33% pentru toţi membrii din cadrul organelor de conducere.

Deşi s-au înregistrat progrese în direcţia unei mai mari egalităţi de gen în cadrul organelor de conducere, acestea rămân inegale. În octombrie 2021, numai 30,6% dintre membrii organelor de conducere şi numai 8,5% dintre preşedinţii acestor organe de conducere erau femei. Decalajul dintre statele membre este mare. Cele în care au fost introduse măsuri în acest sens progresează mult mai rapid decât cele în care nu există măsuri.

Se preconizează că o proporţie mai mare a femeilor cu funcţii în procesul decizional economic va avea efecte colaterale pozitive pentru întreaga economie. În plus, femeile reprezintă aproximativ 60% dintre noii absolvenţi de universitate din UE. Astfel, un mai bun echilibru de gen în organele de conducere ale societăţilor ar permite, de asemenea, o mai bună valorificare a numărului mare de femei cu înaltă calificare din Europa.

Acordul de astăzi dintre statele membre pregăteşte terenul pentru negocieri între Consiliu şi Parlamentul European în vederea ajungerii la o poziţie comună.

Te-ar mai putea interesa și
Greta Thunberg, arestată la Londra în timpul unui protest în sprijinul Palestine Action
Greta Thunberg, arestată la Londra în timpul unui protest în sprijinul Palestine Action
Militanta suedeză pentru climă Greta Thunberg a fost arestată marţi la Londra în timpul unei manifestaţii de susţinere a grupării interzise Palestine Action, au anunţat în comunicate......
Comisia Europeană anunţă norme mai stricte privind siguranţa jucăriilor
Comisia Europeană anunţă norme mai stricte privind siguranţa jucăriilor
Noul Regulament privind siguranţa jucăriilor va intra în vigoare la 1 ianuarie 2026, în urma adoptării sale de către ...
Economia Rusiei, istovită de război. 2026 va fi un an crucial – economiști
Economia Rusiei, istovită de război. 2026 va fi un an crucial – economiști
Economiştii spun că poziţia Rusiei este mai slabă ca niciodată, pe măsură ce Kremlinul cheltuie cea mai mare parte ...
Sistemul de Garanţie-Returnare se apropie de cinci miliarde de ambalaje returnate în 2025
Sistemul de Garanţie-Returnare se apropie de cinci miliarde de ambalaje returnate în 2025
Aproape 4,9 miliarde de ambalaje SGR au fost returnate anul acesta, iar RetuRO a predat către reciclatori peste 350.000 ...