Statele UE doresc un acord privind schimbul de informaţii fiscale până la sfârşitul anului

Liderii celor 27 de state membre UE doresc să ajungă la un acord privind schimbul automat de informaţii fiscale despre persoane fizice până la sfârşitul anului, anunţă preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, în cursul summitului de la Bruxelles, relatează AFP.
Economica.net - mie, 22 mai 2013, 19:26
Statele UE doresc un acord privind schimbul de informaţii fiscale până la sfârşitul anului

„Există un consens pentru revizuirea directivei” în sensul extinderii schimului automat de informaţii la depozitele bancare. „Consiliul European cere adoptarea modificărilor până la sfârşitul anului”, a spus Van Rompuy.

„Este un pas înainte”, a declarat cancelarul Germaniei, Angela Merkel.

„Începând din iunie, Europa va face eforturi pentru facilitarea schimbului automat de informaţii”, a comentat preşedintele Franţei, François Hollande.

„Negocieri cu terţe ţări precum Elveţia vor începe cât mai curând pentru aplicarea unor măsuri similare”, se arată în declaraţia adoptată la finalul summitului.

Te-ar mai putea interesa și
Garda de Mediu a realizat 58 de controale pe litoral în doar două zile și a dat amenzi de 1,76 de milioane de lei. Acțiunea va continua
Garda de Mediu a realizat 58 de controale pe litoral în doar două zile și a dat amenzi de 1,76 de milioane de lei. Acțiunea ...
Garda Naţională de Mediu derulează o acţiune tematică de control pe litoral pentru verificarea respectării legislaţiei de mediu şi, în numai 48 de ore, a aplicat amenzi de 1,76 de milioane......
Proprietarii ParkLake din București au dat lovitura: au cumpărat imperiul imobiliar al miliardarului de origine română care a  adus primul mall  în Europa
Proprietarii ParkLake din București au dat lovitura: au cumpărat imperiul imobiliar al miliardarului de origine română ...
Fondul suveran al Norvegiei, gestionat de Norges Bank Investment Management, împreună cu portughezii de la Sonae cumpără ...
Iranul și Omanul au ajuns la un acord, fără să țină cont de poziția SUA, privind coordonatele geografice ale unei rute de traversare a Strâmtorii Ormuz
Iranul și Omanul au ajuns la un acord, fără să țină cont de poziția SUA, privind coordonatele geografice ale unei ...
Iranul şi Omanul au ajuns la o înţelegere privind coordonatele geografice ale unei rute de navigaţie prin Strâmtoarea ...
PPC și-a prezentat rezultatele pentru semstrul I din 2026 și a anunțat ce profit pe tot anul țintește și ce dividende a pregătit
PPC și-a prezentat rezultatele pentru semstrul I din 2026 și a anunțat ce profit pe tot anul țintește și ce dividende ...
Grupul PPC anunță că a înregistrat o performanță solidă în prima jumătate a anului 2026, după ce EBITDA ajustat ...