Statele Unite ale Americii și India au pus capăt ultimei lor dispute comerciale, în urma întâlnirii dintre Biden și premierul Modi la summitul G20

Premierul indian Narendra Modi şi preşedintele american Joe Biden au avut vineri o întrevedere bilaterală la summitul G20 care se desfăşoară la New Delhi şi au salutat "parteneriatul solid şi durabil" dintre ţările lor, odată cu anunţarea unui acord care pune capăt ultimului conflict comercial între India şi SUA, transmite France Presse, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 08 sept. 2023, 22:04
Statele Unite ale Americii și India au pus capăt ultimei lor dispute comerciale, în urma întâlnirii dintre Biden și premierul Modi la summitul G20

Întrevederea celor doi lideri în capitala indiană a fost o continuare a dialogului lor desfăşurat cu ocazia fastuoasei vizite de stat efectuate în SUA în iunie de Narendra Modi. Acesta din urmă s-a declarat, într-un comunicat comun emis vineri, „nerăbdător” să-l primească din nou pe preşedintele american anul viitor la o reuniune a Dialogului de Securitate Cvadrilateral (Quad).

Acest format diplomatic pe chestiuni de securitate privilegiat de Casa Albă, aflată în plină ofensivă diplomatică în Asia pentru a combate China, reuneşte India, SUA, Australia şi Japonia.

În acelaşi comunicat comun Biden şi Modi apreciază că summitul G20 va permite „progrese asupra obiectivelor comune” pe plan economic, în special „reforma profundă şi consolidarea băncilor de dezvoltare multilaterale”, acesta fiind marele obiectiv al preşedintelui american la summitul G20.

Pe plan politic, Biden şi Modi şi-au manifestat sprijinul faţă de o regiune indo-pacifică „liberă” şi „deschisă”, o formulare prudentă la care apelează Casa Albă pentru a denunţa ambiţiile Chinei în regiune.

Ei au promis de asemenea că vor continua iniţiativele în materie de tehnologie, industrie şi apărare lansate în timpul vizitei premierului indian în SUA.

Întrevederea lor a stârnit o polemică în rândul jurnaliştilor care-l însoţesc pe preşedintele american, întrucât aceştia au fost ţinuţi la distanţă, un lucru neobişnuit. Guvernul indian a difuzat imagini cu încetinitorul şi fără sunet în care cei doi lideri sunt văzuţi discutând la reşedinţa lui Modi.

Te-ar mai putea interesa și
În ciuda războiului, volumele de țiței din Kazahstan transportate spre Europa cresc iar țara asiatică are în plan creșterea masivă a capacității de rafinare, pentru a vinde și carburanți
În ciuda războiului, volumele de țiței din Kazahstan transportate spre Europa cresc iar țara asiatică are în plan ...
Kazahstanul, care a ajuns a dpua sursă de petrol a Europei, își crește transporturile de țiței, inclusiv către UE, în ciuda greutăților logistice pe care le implică războiul din Ucraina,......
ANRE a dat amenzi de 11 milioane de lei în urma controalelor realizate în primele opt luni ale anului la companiile din domeniul energiei
ANRE a dat amenzi de 11 milioane de lei în urma controalelor realizate în primele opt luni ale anului la companiile din ...
Valoarea amenzilor aplicate pe parcursul primelor opt luni ale anului în urma acţiunilor de control şi monitorizare în ...
De la cadrul legal la procese HR aplicabile: ce schimbă transparența salarială în organizații
De la cadrul legal la procese HR aplicabile: ce schimbă transparența salarială în organizații
Noile cerințe privind transparența salarială aduc companiile în fața unei duble provocări: înțelegerea obligațiilor ...
S-a încheiat prima etapă a licitației organizate de ELCEN pentru construirea noii centrale de cogenerare de la CET Progresu. În cursă au rămas doi competitori
S-a încheiat prima etapă a licitației organizate de ELCEN pentru construirea noii centrale de cogenerare de la CET Progresu. ...
Societatea Electrocentrale București S.A. (ELCEN) anunță că a finalizat prima etapă a procedurii de achiziție pentru ...