Statele Unite își suspendă pe termen nelimitat manevrele militare făcute în colaborare cu Georgia

SUA au anunţat vineri că îşi suspendă manevrele militare cu Georgia preconizate pentru sfârşitul lunii iulie, în cadrul unei reevaluări complete a relaţiilor cu această ţară din Caucazul de Sud care se apropie de Rusia, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 05 iul. 2024, 20:24
Statele Unite își suspendă pe termen nelimitat manevrele militare făcute în colaborare cu Georgia

Manevrele, denumite „Partener nobil”, urmau să aibă loc în perioada 25 iulie – 6 august, dar au fost „amânate pe termen nelimitat”, a anunţat Pentagonul într-un comunicat de presă, după adoptarea de către Georgia a unei controversate legi privind „influenţa străină”.

SUA au ordonat în mai o reexaminare a întregii lor cooperări cu Georgia şi au anunţat deja sancţiuni vizând zeci de responsabili georgieni din cauza acestei legi.

În speţă, decizia de a amâna aceste manevre „are drept cauză falsele acuzaţii ale guvernului georgian împotriva SUA şi a altor”ţări, afirmă Pentagonul.

Washingtonul asigură astfel că a fost acuzat fals de Tbilisi că ar fi „împins Georgia să deschidă un al doilea front împotriva Rusiei cu scopul de a slăbi presiunea asupra Ucrainei” şi că ar fi participat „la două tentative de lovitură de stat împotriva partidului aflat la putere”.

Pentagonul nu a făcut nicio precizare cu privire la acuzaţiile georgiene şi nici când au fost formulate acestea.

SUA consideră că „nu este momentul potrivit pentru a organiza un exerciţiu militar de mare anvergură în Georgia”, se menţionează în text.

Autorităţile georgiene au promulgat în 3 iunie un text despre „influenţa străină”, inspirat dintr-o lege represivă rusă care a dus la manifestaţii uriaşe la Tbilisi timp de mai multe săptămâni şi la critici vehemente din partea ţărilor occidentale.

Fostă republică sovietică, Georgia este oficial candidată la intrarea în Uniunea Europeană din decembrie 2023 şi aspiră de asemenea să se alăture NATO.

Liderii UE au decis totuşi săptămâna trecută „oprirea” de facto a procesului de aderare în aşteptarea unei schimbări în politica guvernului de la Tbilisi.

Ministerul georgian al Apărării şi-a exprimat regretul în legătură cu decizia Pentagonului de a amâna pe termen nedeterminat exerciţiile militare comune, programate pentru perioada 25 iulie – 6 august, având în vedere „ampla revizuire a relaţiilor” dintre Washington şi ţara caucaziană, potrivit EFE.

Te-ar mai putea interesa și
Cine are acum cele mai mari salarii din România
Cine are acum cele mai mari salarii din România
Cele mai mari medii salariale nete au fost înregistrate în sectoarele IT, petrol/gaze, cercetare/dezvoltare şi construcţii/instalaţii, în primul semestru al acestui an, cu valori cuprinse......
Drone militare fabricate în România. Au fost deja testate pe front şi vor ieşi din fabrică echipate complet și pregătite pentru utilizare operațională
Drone militare fabricate în România. Au fost deja testate pe front şi vor ieşi din fabrică echipate complet și pregătite ...
OVES Enterprise, companie românească de tehnologie specializată în sisteme autonome și aplicații bazate pe inteligență ...
Apple depăşeşte Nvidia şi devine cea mai valoroasă companie din lume
Apple depăşeşte Nvidia şi devine cea mai valoroasă companie din lume
Grupul informatic american Apple a depăşit, luni, producătorul de cipuri AI, Nvidia, devenind astfel cea mai valoroasă ...
ANAF controlează persoanele care au încasat bani din drepturi de autor și au depășit plafonul de TVA. Cât este plafonul și ce trebuie să știe cei vizați
ANAF controlează persoanele care au încasat bani din drepturi de autor și au depășit plafonul de TVA. Cât este plafonul ...
ANAF a început să se concentreze asupra celor care au avut venituri din drepturi de autor, uitându-se la plafonul de TVA, ...