Statele Unite vor să reducă drastic emisiile de dioxid de carbon

Guvernul Statelor Unite va introduce noi reglementări ce vizează reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu o treime până în 2030, potrivit unor rapoarte media duminică, informează agenţia DPA.
Economica.net - lun, 02 iun. 2014, 06:34
Statele Unite vor să reducă drastic emisiile de dioxid de carbon

La ordinul preşedintelui Barack Obama, Agenţia de Protecţie a Mediului /EPA/ SUA va prezenta un plan luni ce prevede ca centralele electrice să elibereze cu 30% mai puţin dioxid de carbon în atmosferă în 16 ani decât o făceau în 2005.

Noile reglementări vor intra în vigoare într-un an.

Potrivit The New York Times, noile reguli constituie unul dintre cele mai puternice eforturi ale guvernului împotriva schimbărilor climatice. Statele individuale vor putea decide pentru ele însele modul în care vor să acţioneze pentru atingerea acestor obiective de reducere.

Obama a anunţat că noile reglementări erau în curs de dezvoltare anul trecut şi nu are nevoie de aprobarea Congresului pentru ele. Cu toate acestea, este de aşteptat ca noile norme să fie contestate
politic şi în instanţele de judecată.

Te-ar mai putea interesa și
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit, în scădere, estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest an, până la o contracţie de 0,5%, de la un avans de 0,7% cât prognoza......
Asigurarea petrolierelor care circulă în Marea Neagră s-a scumpit de 12 ori, după ultimele atacuri asupra vaselor comerciale. Efecte asupra prețurilor la pompă
Asigurarea petrolierelor care circulă în Marea Neagră s-a scumpit de 12 ori, după ultimele atacuri asupra vaselor comerciale. ...
Costurile asigurărilor pentru navele care transportă petrol prin Marea Neagră au crescut spectaculos, de la aproximativ ...
Moment istoric în Cuba. Autoritățile de la Havana autorizează concesiunile în sectorul de petrol şi gaze
Moment istoric în Cuba. Autoritățile de la Havana autorizează concesiunile în sectorul de petrol şi gaze
Cuba a anunţat luni o reformă a sectorului său de petrol şi gaze, autorizând concesiunile pentru investitorii străini ...
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Două nave comerciale au fost lovite în incidente separate în apele teritoriale bulgare în Marea Neagră în cursul nopţii ...