Statele Uniunii Europene sunt de acord cu reducerea limitelor maxime de reziduri din pesticidele neonicotinoide pentru a proteja albinele

Comisia Europeană a anunţat că statele membre au sprijinit propunerea Comisiei de a reduce limitele maxime de reziduuri (LMR) pentru două pesticide neonicotinoide despre care se ştie că au efecte adverse asupra albinelor, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 28 sept. 2022, 21:40
Statele Uniunii Europene sunt de acord cu reducerea limitelor maxime de reziduri din pesticidele neonicotinoide pentru a proteja albinele

Evaluările Agenţiei Europene pentru Siguranţa Alimentară arată că clotianidinul şi tiametoxamul prezintă un risc ridicat pentru polenizatori. Din acest motiv, utilizarea lor în aer liber fusese deja interzisă în UE în 2018. Pentru importurile de alimente şi furaje, noile norme vor reduce limitele maxime de reziduuri existente, pentru aceste substanţe, la cel mai scăzut nivel care poate fi măsurat cu ajutorul celor mai recente tehnologii.

Se preconizează că normele se vor adopta până la începutul anului viitor. Operatorii din sectorul alimentar şi ţările terţe vor avea suficient timp la dispoziţie pentru a se adapta la noile norme. Noile LMR se vor aplica alimentelor produse în UE – pentru care pragul este deja foarte scăzut – şi alimentelor importate din ţări terţe.

Regulamentul va pune în practică obiectivele Comisiei, astfel cum au fost anunţate în Pactul verde european şi în Strategia „De la fermă la consumator”, şi va lua în considerare aspectele de mediu în evaluarea cererilor de toleranţe la import pentru pesticidele care nu mai sunt autorizate în UE, respectând, în acelaşi timp, standardele şi obligaţiile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

După consultarea membrilor OMC, propunerea Comisiei a fost prezentată Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare şi hrană pentru animale, unde a primit sprijinul unei majorităţi calificate a statelor membre. Regulamentul va fi înaintat Consiliului şi Parlamentului, care au la dispoziţie două luni pentru a reacţiona. În cazul în care cele două instituţii nu se opun, regulamentul va fi adoptat la începutul anului 2023.

„Este prima dată când reducem LMR-urile pentru a ţine seama de impactul substanţelor active asupra mediului, care poate avea consecinţe globale. Este un pas important pentru activitatea noastră din cadrul Strategiei „De la fermă la consumator”. Având în vedere impactul lor negativ asupra polenizatorilor din întreaga lume, inclusiv asupra albinelor, utilizarea acestor două neonicotinoide a încetat deja în UE. Facem încă un pas, contribuind la tranziţia către sisteme alimentare durabile, inclusiv pe scena mondială. Odată ce normele convenite astăzi vor fi în vigoare, produsele importate nu vor mai putea conţine reziduuri ale acestor două neonicotinoide”, a declarat Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate şi siguranţă alimentară.

Te-ar mai putea interesa și
Surpriză majoră: Ținta de vânzări pentru controversatul model electric Ferrari Luce, atinsă în doar două luni
Surpriză majoră: Ținta de vânzări pentru controversatul model electric Ferrari Luce, atinsă în doar două luni
Constructorul italian de automobile sportive de lux Ferrari raportează performanțe comerciale solide la debutul său în segmentul vehiculelor cu emisii zero....
Cuba e în fața unor ample reforme economice. Parlamentul de la Havana analizează mai multe legi pentru reducerea birocrației și descentralizarea economiei
Cuba e în fața unor ample reforme economice. Parlamentul de la Havana analizează mai multe legi pentru reducerea birocrației ...
Parlamentul de la Havana analizează, începând de miercuri, o serie de schimbări legislative importante, care merg de ...
UPDATE Premieră nefastă, alarmă de gradul zero în energie: Se oprește și Unitatea 2 a centralei de la Cernavodă, din cauza debitului mic al Dunării. România nu mai beneficiază deloc de energie nucleară. Bulgarii ar putea opri și ei centrala Kozlodui
UPDATE Premieră nefastă, alarmă de gradul zero în energie: Se oprește și Unitatea 2 a centralei de la Cernavodă, din ...
SN Nuclearelectrica SA anunță că și Unitatea 2 a CNE Cernavodă va fi oprită controlat și deconectată de la Sistemul ...
UNIQA a plătit cu 40% mai multe daune pentru asigurările de călătorie în primul semestru din 2026. Valoarea medie a despăgubirilor pentru accidentări a crescut cu aproape 70%
UNIQA a plătit cu 40% mai multe daune pentru asigurările de călătorie în primul semestru din 2026. Valoarea medie a ...
UNIQA Asigurări anunță că plătot în primele șase luni din 2026 cu 40% mai multe daune pentru asigurările de călătorie ...