Statul blochează statul în instanţă, pe cel mai mare contract de transport de cărbune

Licitaţia de 60 de milioane de euro pentru transportul de cărbuni al Complexului Energetic Oltenia a ajuns în instanţă. CFR Marfă contestă rezultatul ei la Curtea de Apel, după ce l-a contestat şi la CNSC, şi după ce a contestat şi caietul de sarcini. Licitaţia a fost câştigată de Grup Feroviar Român, firma lui Gruia Stoica, care a oferit cu doar un milion de lei mai puţin decât CFR Marfă, la o sumă totală cerută de 255 de milioane de lei.
Economica.net - mar, 14 oct. 2014, 21:07
Statul blochează statul în instanţă, pe cel mai mare contract de transport de cărbune

Licitaţia pe contractul de 255 de milioane de lei de transport de cărbuni pentru Complexul Energetic Oltenia (CEO) este blocată pentru că perdantul, transportatorul de stat CFR Marfă, a atacat în toate modurile posibile rezultatul ei, prin care GFR, compania omului de afaceri Gruia Stoica, a fost declarată câştigătoare. În prezent, CFR Marfă a ajuns în justiţie, atacând la Curtea de Apel rezultatul licitaţiei, după ce Consiuliul de Soluţionare a Contestaţiilor a respins cererea de anulare a licitaţiei cerută de CFR Marfă.

„Apelează la absolut toate căile de contestare. Au contestat caietul de sarcini, au contestat la CNSC, au ajuns la Curtea de Apel, dacă pierd şi aici, vor cotesta pe procedură. Asta e, licitaţia e blocată şi nu credem că se poate debloca mai devreme de anul viitor. Până atunci, rămânem la contractul cadru vechi cu CFR Marfă, ca să transportăm cărbunele”, au spus surse din conducerea CEO pentru ECONOMICA.NET.

La începutul acestui an, CEO a organizat o licitaţie pe patru ani pentru transportul cărbunelui între filialele sale. Complexul energetic a pus la bătaie maximum 440 de milioane de lei pentru acest contract. „În mod şocant”, după cum spune sursa citată, participanţii au oferit mult mai puţin. GFR a solicitat suma de 255 milioane de lei la această licitaţie, iar CFR Marfă a cerut 256 milioane de lei.

Fostul ministru al transporturilor Dan Şova a depus plângerea penală in rem pentru licitaţia de transport al cărbunelui organizată de CEO, unde diferenţa între preţurile solicitate a fost minimă. El a spus că procedura trebuie reluată, întrucât au fost depuse doar două oferte.

De la această licitaţie au început problemele şi pentru Gruia Stoica. Acuzat că a încercat, prin interpuşi şi contra cost să afle cât va licita competitorul său, este în arest la domiciliu şi aşteaptă judecata instanţei.

GFR şi CFR Marfă sunt cei mai mari operatori de transport feroviar de marfă din România. Anul trecut, GFR a eşuat în tentativa de a prelua CFR pentru 200 de milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Amendă uriașă primită de ProTV de la Consiliul Concurenței – zf.ro
Amendă uriașă primită de ProTV de la Consiliul Concurenței – zf.ro
Consiliul Concurenţei a amendat Pro TV, principalul grup TV comercial din România, cu patru milioane de euro pentru nerespectarea angajamentelor asumate în 2021 privind preţurile pe care......
Alexandru Petrescu (ASF): În numai şapte ani, numărul conturilor active ale clienţilor de SSIF-uri a crescut de 9,4 ori
Alexandru Petrescu (ASF): În numai şapte ani, numărul conturilor active ale clienţilor de SSIF-uri a crescut de 9,4 ori
Numărul conturilor active ale clienţilor societăţilor de servicii de investiţii financiare a crescut de la 15.726, în ...
Cursa pentru AI față în față cu realitatea: rezultatele financiare ale celor „7 Magnifici”
Cursa pentru AI față în față cu realitatea: rezultatele financiare ale celor „7 Magnifici”
Wall Street intră în cea mai critică săptămână a sezonului de raportare a rezultatelor financiare din al doilea trimestru. ...
Parteneriatul dintre Complexul Energetic Oltenia și Tinmar Energy intră într-o nouă etapă
Parteneriatul dintre Complexul Energetic Oltenia și Tinmar Energy intră într-o nouă etapă
Tinmar Energy si Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia) anunță finalizarea procedurilor de licitație pentru cele patru ...