Statul vrea ca Poşta Română să înființeze o reţea naţională de staţii de reîncărcare pentru maşini electrice şi hibrid

Noul Executiv propune ca Poşta Română să înființeze o rețea națională de stații publice de reîncărcare pentru autovehicule electrice şi hibrid în parteneriat cu compania Electrica SA, se arată în programul de guvernare 2021-2024.
Lidia Neagu - J, 24 dec. 2020, 08:29
Statul vrea ca Poşta Română să înființeze o reţea naţională de staţii de reîncărcare pentru maşini electrice şi hibrid

Documentul nu detaliază cât va costa acest proiect, sursele de finanţare sau unde vor fi amplasate staţiile.

O altă companie de stat, Hidroelectrica, are în plan un proiect asemănător, pe care l-a anunţat în această vară. Compania estimează că anul 2022 va fi cel în care stațiile vor fi puse în funcțiune, iar investiția totală este de circa 18 milioane de lei, bani care vor veni din surse proprii și fonduri europene. Compania nu spune câte stații intenționează să amplaseze, dar a dat câteva detalii despre amplasamentele posibile, respectiv culoarul de transport TEN-T.

Totodată, programul de guvernare prevede schimbarea flotei auto existente la Poştă cu o flotă mai puțin poluantă în cadrul Programului Poşta Verde. Valoarea estimată este de 65.800.000 de euro asiguraţi din surse proprii şi cu fonduri de la Administrația Fon­du­lui de Mediu.

De altfel, compania a anunţat săptămâna trecută că a achiziţionat 15 autoutilitare electrice Renault Kangoo ZE destinate poştei de curierat rapid Prioripost. Valoarea totală a contractului este de 2,27 milioane lei şi reprezintă atât contravaloarea autoutilitarelor şi a staţiilor de încărcare necesare, cât şi a serviciilor de asigurare CASCO şi RCA aferente, pentru un an de zile. Poşta a casat 15 maşini de peste zece ani, pe care a obţinut 772.500 lei prin Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus, sumă cu care a plătit parţial autovehiculele.

De asemenea, conducerea companiei analizează posibilitatea ca staţiile de încărcare să poată fi folosite şi de către alte personele fizice sau juridice, deţinătoare de maşini electrice, în baza unui abonament lunar.

Poşta Română este deţinută de statul român, prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor în proporţie de 93,52%, şi de Fondul Proprietatea, în proporţie de 6,48%.

Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, fiind cel mai mare angajator – peste 24.000 de angajaţi, cu 5.500 de oficii poştale/ghişee/agenţii poştale, iar peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile sale şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.

Mașinile electrice au înregistrat, în primele 11 luni ale anului, un salt al înmatriculărilor de 59,7% fața de aceeași perioadă din 2019, hibridele plug-in unul de 129,4%, iar cele full hibrid au crescut cu 1,6%. Creșterea generală a pieței auto electrice și hibrid a fost de 21,7%.

Te-ar mai putea interesa și
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, deschide un magazin Momax într-un oraş din Transilvania şi face angajări
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, deschide un magazin Momax într-un oraş din Transilvania şi face angajări
Grupul austriac XXXLutz va deschide în curând al optulea magazin din ţara noastră, la Braşov, arată anunţul de angajare consultat de Economica.net....
Scandal politic în Germania. Jens Spahn, un aliat al cancelarului Merz, demisionează de la conducerea grupului creștin-democrat din Bundestag, după ce a devenit tată prin intermediul unei mame surogat
Scandal politic în Germania. Jens Spahn, un aliat al cancelarului Merz, demisionează de la conducerea grupului creștin-democrat ...
Jens Spahn, liderul grupului parlamentar al blocului conservator din Bundestag şi unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ...
Care e valoarea de piață a echipelor din finala Campionatului Mondial de Fotbal 2026? Lotul Spaniei este semnificativ mai scump decât cel al Argentinei
Care e valoarea de piață a echipelor din finala Campionatului Mondial de Fotbal 2026? Lotul Spaniei este semnificativ mai ...
Nici Franţa, nici Anglia, cele două echipe naţionale cu cea mai mare valoare de piaţă, nu se află în finala Cupei ...
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul țării
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul ...
Ministrul german de Interne Alexander Dobrindt a avertizat în privinţa unor posibile atacuri pe teritoriul ţării, afirmând ...