STB monitorizează traseele și acolo unde apar aglomerări va suplimenta numărul de vehicule

Societatea de Transport Bucureşti (STB) informează că vehiculele din parcul de transport public sunt solicitate în proporţie de până la 20% din capacitatea oferită, iar acolo unde se constată o creştere a cererii şi dacă apar suprasolicitări sau creşteri neplanificate se intervine operativ cu vehicule suplimentare.
Economica.net - J, 23 apr. 2020, 16:54
STB monitorizează traseele și acolo unde apar aglomerări va suplimenta numărul de vehicule

„Reducerea cu până la 40% a parcului de vehicule aflate în traseu a fost determinată de scăderea cererii de transport în urma măsurilor luate pentru reducerea riscului de infectare cu noul coronavirus în perioada stării de urgenţă. În această perioadă, vehiculele de transport public sunt solicitate în proporţie de până la 20% din capacitatea oferită, însă apar aglomerări pe unele porţiuni de trasee, pe anumite linii, îndeosebi cele regionale”, se arată într-un comunicat al societăţii de transport transmis, joi, AGERPRES.

STB precizează că monitorizează permanent gradul de încărcare a vehiculelor şi măreşte parcul pe liniile pe care se constată o creştere a cererii, intervenind
operativ cu vehicule suplimentare, dacă apar suprasolicitări sau creşteri neplanificate.

„Pe de altă parte, STB SA este una dintre primele companii de transport care a luat măsurile necesare pentru protejarea călătorilor, prin distribuirea gratuită de măşti de protecţie de unică folosinţă, dezinfectarea interiorului vehiculelor cu substanţe care distrug virusurile, precum şi dezinfectarea staţiilor de aşteptare, cu mobilierul aferent, aflate în administrarea sa. Prin aceste măsuri, STB SA dovedeşte ataşamentul faţă de călători şi dă asigurări că angajaţii săi fac permanent eforturi pentru a oferi, în această perioadă, un serviciu public de transport în condiţii de risc minim”, notează sursa citată.

Liniile de transport în comun din Bucureşti şi Ilfov funcţionează, de la 1 aprilie, cu un parc de vehicule redus cu până la 40% faţă de cel programat în condiţii normale.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile de securitate şi de apărare
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile ...
Războiul de agresiune pe care Rusia îl poartă în continuare împotriva Ucrainei, împreună cu atacurile hibride continue împotriva democraţiei noastre occidentale, reprezintă o ameninţare......
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia-Ramona Boghiu a fost numită vineri în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ...
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
În timp ce în Tulcea s-au mobilizat peste 100 de medici veterinari care monitorizează patru focare, Organizația Mondială ...
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza aplicabilă motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare ...