STB: Patru linii de autobuz care au avut puţini călători până acum vor fi desfiinţate de la 1 ianuarie

Patru linii de autobuz, respectiv 124, 149, 642 şi 782, care au avut puţini călători până acum, vor fi desfiinţate de la 1 ianuarie 2020, potrivit unui comunicat al Societăţii de Transport Bucureşti, scrie Agerpres.
Economica.net - lun, 30 dec. 2019, 09:35
STB: Patru linii de autobuz care au avut puţini călători până acum vor fi desfiinţate de la 1 ianuarie

Totodată, liniile regionale R413, R439BIS şi R440 nu vor mai fi operate de STB SA, ci vor fi preluate de alt operator.

Autobuzele disponibilizate vor fi redistribuite pe alte linii urbane şi regionale, mult mai solicitate de publicul călător. Toate abonamentele emise pentru aceste trei linii rămân valabile până la expirare, indiferent de operatorul care asigură transportul călătorilor, precizează reprezentanţii societăţii.

Pe de altă parte, având în vedere implementarea măsurilor cuprinse în Programul Integrat de Transport Bucureşti – Ilfov, din prima zi a anului viitor vor intra în funcţiune încă trei linii regionale.

Astfel, linia R406 va funcţiona între terminalele „Republica” şi „Căldăraru”, pe Şos. Dudeşti-Pantelimon, Şos. Gării Căţelu, Şos. Pantelimon, rond Granitul, Şos. Pantelimon, Oraş Pantelimon, Bd. Biruinţei, DNCB, Cernica, Str. Decebal, DC 55, Căldăraru, Şos. Independenţei, cu întoarcere în rondul de la limita administrativă, pe acelaşi traseu.

Linia R408 va funcţiona între terminalele „Complex Comercial Titan” şi „Manolache”, pe Bd. Theodor Pallady, Autostrada A2, DC 13, Manolache, Str. Căminului, cu întoarcere la intersecţia Str. Căminului/Str. Lungă, pe acelaşi traseu.

Linia R472 va funcţiona între terminalele „Complex Comercial Titan” si „Cernica”, pe Bd. Th. Pallady, Autostrada A2, Cernica, DC 55, Str. Decebal, cu întoarcere la intersecţia Str. Decebal/Str. Traian, pe acelaşi traseu.

 

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...