Steinmeier: Conflictul din Ucraina nu are legătură cu condiţiile de aderare la Schengen

Ministrul german de Externe, Frank Walter Steinmeier, a declarat, luni, că situaţia de conflict din estul Ucrainei 'nu are nimic de a face' cu condiţiile de aderare la spaţiul Schengen, adăugând că eforturile făcute de România în ultimii ani în acest sens sunt 'remarcabile'.
Economica.net - lun, 09 mart. 2015, 12:35
Steinmeier: Conflictul din Ucraina nu are legătură cu condiţiile de aderare la Schengen

‘Conflictul legat de estul Ucrainei a modificat multe lucruri din Europa de aşa natură încât populaţiile noastre poate nu au realizat încă cât este de periculos acest conflict, de fapt. (…) Însă nu are nimic de a face cu condiţiile de aderare la spaţiul Schengen, pentru care acele state care încă nu sunt state membre trebuie să lucreze în continuare asiduu pentru a le atinge şi a le îndeplini. Ştiu că şi în România eforturile din ultimii ani sunt remarcabile, au fost accelerate. Ştiu că ultimul raport MCV scoate în evidenţă progresele atinse, mai ales în ceea ce priveşte întărirea independenţei justiţiei şi este acum misiunea miniştrilor de interne europeni să decidă următorii paşi. Suntem dispuşi să sprijinim acest proces de discuţie în mod deschis’, a afirmat, la Bucureşti, şeful diplomaţiei germane, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său român, Bogdan Aurescu.

În context, Aurescu a spus că România este pregătită ‘pe deplin’ să asigure securitatea graniţei externe a Uniunii Europene şi să contribuie la întărirea securităţii spaţiului Schengen.

‘Aderarea României la spaţiul Schengen fără niciun fel de îndoială va întări securitatea spaţiului Schengen pentru că România acţionează deja ca un stat Schengen de facto. Avem foarte multe realizări din punctul de vedere al întăririi spaţiului european împotriva migraţiei ilegale, împotriva altor tipuri de ameninţări. Aderarea la spaţiul Schengen nu va face decât să ne crească eficienţa în acest tip de activitate şi evident că putem să dovedim aceste afirmaţii cu argumente concrete’, a susţinut ministrul român de Externe.

Te-ar mai putea interesa și
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Dacă vrei să cumperi o locuință prin BCR, răspunsul nu este pur și simplu „15%”. Pentru Casa Mea, ghidurile BCR indică minimum 15% pentru prima locuință și, de regulă, 25% dacă deții......
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Transportatorul aerian Wizz Air a anunțat astăzi oficial că este nevoit să-și relocheze temporar zborurile din și spre ...
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele în redactarea contractului (opinie Andrei Șărban)
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele ...
I. Ce s-a publicat și de ce contează acum De la 12 octombrie 2026, cesiunea de părți sociale într-un SRL cu obligații ...
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România, a anunțat că își redeschide joi porțile magazinului său din ...