Steinmeier: Crizele internaţionale nu pot fi rezolvate fără Rusia

Ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, le-a cerut joi statelor occidentale să nu taie canalele de comunicare cu Moscova, întrucât probleme precum criza din Ucraina, conflictul din Siria ori dosarul nuclear iranian nu pot fi rezolvate fără Moscova, transmite agenţia EFE.
Economica.net - J, 27 nov. 2014, 21:37
Steinmeier: Crizele internaţionale nu pot fi rezolvate fără Rusia

Într-un lung discurs susţinut la o conferinţă organizată de cotidianul Sudeutsche Zeitung, şeful diplomaţiei germane a argumentat că o întrerupere a dialogului cu Rusia nu va contribui la ameliorarea situaţiei securităţii în Europa şi nici nu va ajuta la stabilizarea Ucrainei. ‘Din acest motiv vă rog să nu tăiaţi canalele de comunicare necesare şi forumurile de dialog cu Rusia’, a spus Steinmeier adresându-se partenerilor săi, cărora le-a cerut să nu cedeze tentaţiei de a lua măsuri ‘mediatice’.

Mai mult, el consideră chiar ‘periculoasă’ încetarea dialogului cu Moscova, participarea Rusiei fiind în opinia sa necesară în rezolvarea crizelor din Ucraina şi Orientul Mijlociu. În acest context, şeful diplomaţiei germane a acuzat unii responsabili occidentali, fără să-i precizeze, că ‘nu vor să vorbească între ei’ pentru a găsi soluţii în faţa acestor crize. Divergenţele dintre actorii comunităţii internaţionale se pot rezolva numai pe calea dialogului, a continuat ministrul german de externe, insistând că este nevoie de ‘disponibilitate pentru dialog’.

În ceea ce priveşte sancţiunile impuse Rusiei în urma destabilizării Ucrainei, Steinmeier a indicat faptul că obiectivul acestui demers este de ‘a aduce Moscova la masa negocierilor’, iar aceste sancţiuni nu prebuie să fie ‘un scop în sine’ şi nici o modalitate de ‘a pune Rusia în genunchi’. El a estimat că până în prezent sancţiunile au provocat Rusiei pierderi de circa 140 de miliarde de dolari, provocate nu doar de restrângerea relaţiilor comerciale, ci şi de scăderea investiţiilor străine în Rusia, devalorizarea rublei şi scăderea preţului petrolului, unul dintre principalele produse de export ale economiei ruse.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț oficial pentru 600.000 de români cu investiții. Interzis crypto de la 1 iulie 2026, dacă nu există licența MiCA
Anunț oficial pentru 600.000 de români cu investiții. Interzis crypto de la 1 iulie 2026, dacă nu există licența MiCA
De la 1 iulie 2026, intră în vigoare și în România Directiva Europeană MiCA, primul act legislativ din lume care reglementează pe fundamente clasice piața de criptomonede. Cei circa 600.000......
Cum a pierdut România 200 de milioane de euro pentru că statul nu poate numi șefi la companiile gigant. Oana Gheorghiu: Doar trei firme, cu 10 angajați, fac selecția
Cum a pierdut România 200 de milioane de euro pentru că statul nu poate numi șefi la companiile gigant. Oana Gheorghiu: ...
Vicepremierul Oana Gherghiu avertizează că România are o problemă sistemică cu numirea șefilor din companiile gigant ...
Ministerul Sănătății organizează concursuri pentru ocuparea funcțiilor de conducere ale DSP-urilor județene și a serviciilor de ambulanță
Ministerul Sănătății organizează concursuri pentru ocuparea funcțiilor de conducere ale DSP-urilor județene și a ...
Ministerul Sănătăţii a anunţat marţi demararea de concursuri pentru ocuparea funcţiilor de conducere ale direcţiilor ...
Guvernul lămurește oficial situația SAFE. Se pot pierde miliardele pe proiectele încă neîncepute?
Guvernul lămurește oficial situația SAFE. Se pot pierde miliardele pe proiectele încă neîncepute?
Guvernul lămurește situația programului SAFE, care ar trebui să aducă în România investiții de aproape 20 de miliarde ...