Economia Spaniei va creşte în 2014 cu aproximativ 1% şi va putea să înregistreze creare netă de noi locuri de muncă pentru prima oară de la începutul crizei, a anunţat marţi ministrul spaniol al economiei şi concurenţei, Luis de Guindos. Aflat la Bruxelles la prezentarea unei cărţi, ministrul spaniol al economiei a dat asigurări că aceste previziuni se vor confirma, ca urmare a reformelor structurale întreprinse de guvernul de la Madrid, consemnează agenţiile spaniole de presă.