Strategie nouă pentru Șantierul Naval Damen Mangalia, cel mai mare din țară. Cum și cu cât vor să îl vândă creditorii

Strategie nouă pentru Șantierul Naval Damen Mangalia, aflat în faliment. Adunarea creditorilor companiei sunt chemați vineri să voteze propunerea de a organkiza lunar cel puțin 6 licitații pentru vânzarea șantierului, la prețul de 168 de milioane de euro.
Economica.net - lun, 18 mai 2026, 13:24
Strategie nouă pentru Șantierul Naval Damen Mangalia, cel mai mare din țară. Cum și cu cât  vor să îl vândă creditorii

Pe ordinea de zi este un singur punct: ”Aprobarea strategiei de valorificare în bloc a activului funcţional „Şantierul Naval Mangalia””.

Principala modificare vizează „organizarea a cel puţin şase şedinţe de licitaţie publică cu frecvenţă lunară şi cu preţ de pornire de 100% din valoarea de piaţă a activului funcţional Şantierul Naval Mangalia”, conform documentului consultat de News.ro.

Totodată, creditorii trebuie să aprobe şi regulamentul de vânzare aferent, respectiv instrucţiunile de desfăşurare a licitaţiei.

Este cea de-a doua încercare de a stabili condiţiile de vânzare la licitaţie a şantierului. Precedenta, din 8 mai, a eşuat după ce principalul creditor, Damen Holding B.V. (care deţine 69,5% din totalul datoriilor) s-a opus strategiei de valorificare propuse la acel moment.

Printre cei care au votat atunci împotrivă au fost sindicatul Navalistul şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). Instituţia de stat a susţinut vânzarea în bloc a şantierului, dar la valoarea de piaţă de 184 de milioane de euro, nu la cea de lichidare, de 84 de milioane de euro.

Adunarea Creditorilor, controlată de grupul Damen

În total, 191 de instituţii şi companii au de recuperat două miliarde de lei de la şantierul naval Damen Mangalia.

Cei mai mulţi bani (1,7 miliarde lei) îi are de primit compania mamă – Damen şi diferitele ei subsidiare.

Conform rapoartelor consultate de News.ro, ele totalizează 85% din datoriile care se ridică la aproape 2 miliarde de lei.

Astfel, Damen Holding BV reclamă că are de recuperat 744 milioane lei;

Damen Shipyards Gorinchem BV – 306,4 milioane lei;

Damen Workforce Romania SRL – 52 de milioane de lei;

Damen Offshore & Specialized Vessels Bv – 22,3 milioane lei;

Damen Global Support BV – 16,5 milioane lei;

Şantierul Naval Damen Galaţi – 11,5 milioane lei.

Alte solicitări importante ca sume, dar mai puţin relevante ca procent au Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) – 26 milioane de lei ori Muehlhan SRL – 21 milioane de lei. Sindicatul Navalistul este înscris cu puţin peste 4 milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Un atac cibernetic a provocat oprirea unei mici centrale electrice din Marea Britanie
Un atac cibernetic a provocat oprirea unei mici centrale electrice din Marea Britanie
Un atac cibernetic a închis luna trecută o mică centrală electrică din Marea Britanie, în urma avertismentelor privind un tipar de activităţi perturbatoare desfăşurate de actori statali şi......
Ungaria reia, gradual, producţia la centrala nucleară de la Paks
Ungaria reia, gradual, producţia la centrala nucleară de la Paks
Centrala nucleară de la Paks, singura din Ungaria, care acoperă, la capacitate maximă, 40% din generarea de energie electrică ...
Nişte alegeri ar fi „un tsunami” care ar „fractura Ucraina”, declară Zelenski
Nişte alegeri ar fi „un tsunami” care ar „fractura Ucraina”, declară Zelenski
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a apreciat că alegeri în timp de război ar fi un pericol pentru ţară după ...
Debitul Dunării va creşte în zilele următoare până 1.550 mc/s,dar se menţine sub media lunii august
Debitul Dunării va creşte în zilele următoare până 1.550 mc/s,dar se menţine sub media lunii august
Debitul Dunării la intrarea în ţară, secţiunea Baziaş, va creşte spre sfârşitul săptămânii viitoare până la ...