SUA: 32 de milioane de persoane nu vor mai avea asigurare medicală până în 2026

Cel mai recent plan prezentat de republicani în Senatul SUA privind reforma sistemului de sănătate va avea drept consecinţă o creştere a numărului de persoane fără asigurări medicale care va ajunge la 32 milioane până în 2026, a anunţat Oficiul pentru buget din Congresul SUA, relatează DPA.
Economica.net - J, 20 iul. 2017, 11:30
SUA: 32 de milioane de persoane nu vor mai avea asigurare medicală până în 2026

Planul prevede abrogarea mai multor dispoziţii ale legii asistenţei medicale accesibile Affordable Care Act (ACA), denumită Obamacare, fără înlocuirea cu o nouă legislaţie.

Înainte de a ajunge la 32 de milioane de persoane fără asigurare medicală, SUA vor avea într-o primă etapă 18 milioane de persoane neasigurate anul viitor şi 27 milioane în 2020.

A doua categorie va surveni după eliminarea extinderii prevăzute de ACA a eligibilităţii pentru sistemul de asigurări medicale a persoanele sărace şi cu dizabilităţi cunoscută ca Medicaid şi a subvenţiilor pentru asigurări achiziţionate prin pieţele stabilite de ACA.

CBO a avertizat de asemenea că poliţele de asigurare vor creşte dramatic în care abrogării Obamacare. Media pentru poliţe individuale achiziţionate de pe pieţe sau direct de la asiguratori vor creşte anul viitor cu aproape 25% conform prevederilor noii legi.

Creşterea ar putea ajunge la aproximativ 50% în 2020 şi poliţele s-ar putea dubla până în 2026.

Conform analizelor, adoptarea legislaţiei ar scădea deficitul bugetar cu 473 miliarde de dolari în perioada 2017-2026.

CBO a indicat că estimările nu sunt certe deoarece este dificil de anticipat modul în care persoane, angajatori, asiguratori, doctori, spitale şi alte părţi afectate din sistem vor răspunde la schimbările survenite în legislaţie.

Propunerea Senatului privind o revizuire a ACA a dispărut efectiv luni când i s-au opus doi senatori republicani.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin este, aşa cum era de aşteptat, proiectat să câştige alegerile parlamentare din Rusia, conform unui sondaj la ieşirea de la urne publicat......
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 MW în Buzău
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 ...
Israelienii de la Econergy, foarte activi în regenerabilele din România, cu cinci centrale deja conectate la rețea, au ...
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, Die Linke la Berlin
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, ...
Cancelarul german Friedrich Merz a calificat drept un "dezastru" rezultatul partidul său, CDU, în alegerile regionale desfăşurate ...
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără precedent
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără ...
Dezmembrarea fostei centrale nucleare de la Ignalina (Lituania) reprezintă o provocare globală fără precedent, au declarat ...