SUA anunţă că se retrag de sâmbătă din INF

Statele Unite ale Americii au anunţat vineri că se retrag din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) semnat în 1987 cu Rusia, pe care o acuză că a încălcat acest acord, informează AFP şi Reuters.
Economica.net - vin, 01 feb. 2019, 14:28
SUA anunţă că se retrag de sâmbătă din INF

„De mâine SUA îşi vor suspenda obligaţiile din cadrul tratatului INF şi vor începe procesul de retragere”, care „se va încheia în şase luni, cu excepţia cazului în care Rusia îşi respectă obligaţiile, distrugându-şi toate rachetele, lansatoarele şi echipamentele care încalcă acest document”, a subliniat preşedintele american Donald Trump într-un comunicat.

În paralel, şeful diplomaţiei SUA, Mike Pompeo, a dat asigurări într-o conferinţă de presă că Washingtonul este în continuare gata să discute cu Moscova „subiectul dezarmării”, dar a explicat la rândul său că Rusia trebuie să se supună în termen de şase luni prevederilor INF. „În caz contrar acesta va lua sfârşit”, a spus Pompeo la Washington.

„SUA speră în continuare să poată reaşeza relaţiile cu Rusia pe un făgaş bun, dar ţine de Rusia să renunţe la activităţile destabilizatoare nu doar în această problemă, ci şi în multe altele”, a adăugat secretarul american de stat.

Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare, semnat pe 8 decembrie 1987, la Washington, de către fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov şi fostul preşedinte american Ronald Reagan, interzice Rusiei şi SUA utilizarea de rachete cu o rază de acţiune între 500 şi 5.500 de km şi a pus capăt crizei rachetelor declanşate în 1980 prin desfăşurarea de rachete sovietice SS-20 cu focoase nucleare ce erau îndreptate către capitale occidentale.

Luna trecută, Washingtonul a dat Moscovei un ultimatum de 60 de zile pentru a se conforma tratatului, cerând distrugerea unei noi rachete ruseşti şi avertizând că în caz contrar la 2 februarie va declanşa procedura de retragere din acord. Washingtonul şi NATO consideră că racheta rusească Novator 9M729, capabilă să transporte focoase nucleare, încalcă prevederile INF.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...