SUA: Boeing, obligată să plătească 29 de milioane de dolari familiei unei victime a prăbuşirii unui avion 737MAX în 2019

Un juriu din SUA a obligat compania Boeing să plătească despăgubiri în valoare de 29 de milioane de dolari familiei unui inginer irlandez de la ONU, decedat în prăbuşirea unui avion 737 MAX 8 în 2019, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al tribunalului, transmite AFP.
AGERPRES - vin, 14 aug. 2026, 07:22
SUA: Boeing, obligată să plătească 29 de milioane de dolari familiei unei victime a prăbuşirii unui avion 737MAX în 2019

Procesul civil a fost intentat de văduva lui Michael „Mick” Ryan, una dintre cele 157 de persoane care şi-au pierdut viaţa în accidentul zborului ET302 al companiei Ethiopian Airlines, produs la 10 martie 2019. Aeronava implicată era un model 737 MAX 8, livrat cu doar câteva luni înainte, scrie Agerpres.

Ryan, angajat al Programului Alimentar Mondial (WFP) şi tată a doi copii, se număra printre cei 21 de membri ai personalului ONU care şi-au pierdut viaţa în acea zi, în timp ce călătoreau pentru a participa la Adunarea ONU pentru Mediu (UNEA).

Procesul a început pe 3 august, la o instanţă federală din Chicago.

Accidentul Ethiopian Airlines a avut loc la doar câteva luni după prăbuşirea unui avion 737 MAX 8 operat de compania aeriană indoneziană Lion Air, tragedie soldată cu moartea a 189 de persoane la 29 octombrie 2018. Boeing a recunoscut încă din 2019 că software-ul de control al zborului MCAS a contribuit la producerea acestor accidente – care au fost urmate de zeci de procese civile, aproape toate fiind soluţionate prin înţelegeri amiabile extrajudiciare, cu clauze de confidenţialitate.

Primul proces civil împotriva Boeing legat de cele două prăbuşiri a avut loc în noiembrie 2025. Juriul a acordat atunci despăgubiri în valoare de 28,45 milioane de dolari soţului uneia dintre victime.

În luna mai, familia unei tinere americance în vârstă de 24 de ani a obţinut despăgubiri de 49,5 milioane de dolari. Dan Webb, avocatul producătorului de aeronave, a declarat la acel moment în instanţă că este „de acord” cu avocatul care reprezenta rudele Samyei Stumo în privinţa faptului că acestea ar trebui să primească „compensaţii financiare semnificative pentru suferinţa provocată”. „Singurul nostru dezacord vizează cuantumul exact al acestor compensaţii”, a precizat el.

În urma acestui proces, vor mai rămâne pe rol doar două litigii legate de accidentul din 2019. În ce priveşte prăbuşirea avionului Lion Air, ultimul caz a fost soluţionat la sfârşitul lunii februarie.

După numeroase răsturnări de situaţie, toate urmăririle penale împotriva Boeing legate de cele două accidente au fost retrase în noiembrie 2025.

Te-ar mai putea interesa și
Taycan, unul dintre pariurile electrice ale Porsche, ar putea dispărea până în 2030
Taycan, unul dintre pariurile electrice ale Porsche, ar putea dispărea până în 2030
Publicația germană WirtschaftsWoche scrie că Porsche ar putea opri treptat producția modelului electric Taycan până în 2030, pe fondul scăderii vânzărilor....
Amenzi pentru abateri la concedii medicale de 1 milion de lei, găsite de Casele de Asigurări în 2025
Amenzi pentru abateri la concedii medicale de 1 milion de lei, găsite de Casele de Asigurări în 2025
Modul de acordare a concediilor medicale a suferit o schimbare radicală în august 2021 şi încă una în august 2025, ...
Tot mai multă motorină ajunge în porturile românești, pe fondul cererii mari din Ucraina
Tot mai multă motorină ajunge în porturile românești, pe fondul cererii mari din Ucraina
Importurile de motorină ajunse în porturile românești de la Marea Neagră au crescut cu 10% în iulie, pe fondul cererii ...
Roca Industry blochează plata pentru preluarea a 30% din compania Workshop Doors, în urma unui audit care i-a trezit „întrebări legitime”
Roca Industry blochează plata pentru preluarea a 30% din compania Workshop Doors, în urma unui audit care i-a trezit „întrebări ...
Roca Industry Holdingrock1 S.A. (Roca Industry) anunță investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București că ...