SUA: Fostul director CIA susţine că Trump a colaborat cu Rusia – presă

Fostul director al CIA, John Brennan, a afirmat că preşedintele american Donald Trump i-a retras accesul la secretul de apărare pentru a-i intimida pe detractorii săi şi pentru a înăbuşi o anchetă asupra legăturilor sale cu Rusia, informează AFP, citat de Agerpres.
Economica.net - vin, 17 aug. 2018, 07:29
SUA: Fostul director CIA susţine că Trump a colaborat cu Rusia - presă

Într-un editorial virulent publicat joi în New York Times, Brennan a declarat că această decizie, anunţată în ajun de Casa Albă, este politică.

„În mod clar, Donald Trump vrea cu orice preţ să se protejeze şi să protejeze persoane apropiate lui”, a spus Brennan , care vede în această măsură o „tentativă de a face să tacă, trezindu-le teamă, pe alţii care îndrăznesc să-l provoace”.

Ex-înalt responsabil, care a fost până în ianuarie 2017 gardianul secretelor SUA, a respins asigurările lui Trump, potrivit cărora echipa sa de campanie nu a lucrat cu Rusia pentru a câştiga alegerile prezidenţiale în 2016.

„Dacă Trump pretinde că nu a existat o complicitate este pentru a scurta, nu contează ce”, a spus el.

„Singurele întrebări care rămân sunt cele de a şti dacă complicitatea care a avut loc este un complot susceptibil de a constitui o crimă, dacă a existat o interferenţă în justiţie pentru a acoperi o complicitate sau un complot şi câţi membri ai ‘SARL Trump’ au încercat să escrocheze guvernul prin spălare de bani şi ascunzând manevre financiare care duceau spre buzunarele lor”, a adăugat el.

Cuvintele lui Brennan sunt de o virulenţă fără precedent, chiar dacă numeroşi responsabili, între care şi el l-au criticat pe preşedinte după accederea sa la putere.

Procurorul special Robert Mueller anchetează asupra ingerinţei ruse în alegerile prezidenţiale din 2016 şi asupra unei posibile complicităţi între Moscova şi echipa de campanie a lui Donald Trump.

„În prezent, mai mult ca niciodată este de cea mai mare importanţă ca procurorul Robert Mueller şi echipa sa de anchetatori să-şi poată termina munca fără interferenţe – din partea lui Trump sau a oricui altcuiva – cu scopul ca americanii să obţină răspunsurile pe care le merită”, a conchis John Brennan.

Într-un interviu acordat Wall Street Journal miercuri, Trump a recunoscut că decizia sa cu privire la retragerea accesului la secretul de apărare pentru Brennan este legată de ancheta privind ingerinţa Rusiei în alegeri.

„Eu numesc asta drept o vânătoare de vrăjitoare trucată, este o farsă”, a spus preşedintele, referindu-se la anchetă. „Cred deci că este ceva care trebuia făcut”, a adăugat el.

Te-ar mai putea interesa și
Decizie radicală în Grecia: Noi reguli drastice cu privire la plaje și hoteluri
Decizie radicală în Grecia: Noi reguli drastice cu privire la plaje și hoteluri
Guvernul din Grecia plafonează dimensiunea hotelurilor și interzice construcțiile la mai puțin de 25 de metri de mare pentru a opri turismul de masă în zonele aglomerate....
Unde merg miliardele de euro în turismul din Grecia? Hotelurile și vilele de închiriat generează cifre record
Unde merg miliardele de euro în turismul din Grecia? Hotelurile și vilele de închiriat generează cifre record
Investițiile în turismul din Grecia se mențin la un nivel uriaș comparativ cu cel din România. Conform INSETE, investițiile ...
Incendiu în Capitală! Un restaurant și trei magazine au ars pe șoseaua Colentina. Locatari evacuați
Incendiu în Capitală! Un restaurant și trei magazine au ars pe șoseaua Colentina. Locatari evacuați
Un incendiu puternic a izbucnit duminică dimineață pe șoseaua Colentina din București. Un restaurant și trei spații ...
Escaladare a ostilităților în Orientul Mijlociu! Armata israeliană a trecut râul Litani și extinde ofensiva terestră în Liban
Escaladare a ostilităților în Orientul Mijlociu! Armata israeliană a trecut râul Litani și extinde ofensiva terestră ...
Armata israeliană a trecut râul Litani și își extinde operațiunea terestră din Liban. Benjamin Netanyahu anunță ...