SUA îndeamnă Siria să îşi declare cât mai rapid arsenalul chimic

Statele Unite au îndemnat joi regimul sirian să declare cât mai rapid mărimea şi particularităţile arsenalului chimic, în momentul în care secretarul de Stat John Kerry a sosit la Geneva pentru discuţii cu şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov pe această temă, relatează AFP.
Economica.net - J, 12 sept. 2013, 09:49
SUA îndeamnă Siria să îşi declare cât mai rapid arsenalul chimic

Însoţit de o importantă echipă de experţi, Kerry urmează să discute ulterior, joi, cu Lavrov despre propunerea rusă de securizare şi distrugere a acestui arsenal. „Este fezabil, dar dificil”, a declarat un oficial american care îl însoţeşte pe Kerry pentru jurnalişti.

Acest oficial de rang înalt din cadrul Departamentului de Stat a subliniat că Washingtonul aşteaptă ca regimul sirian „să declare cât mai rapid întregul arsenal”, ca semn al angajamentului său.

Kerry este însoţit de o echipă numeroasă de experţi în dezarmare, armament chimic şi neproliferare de la Pentagon, din cadrul armatei şi altor departamente americane.

Obiectivul este „să vedem dacă într-adevăr există o cale credibilă pentru a avansa, dacă ruşii sunt serioşi în ceea ce spun şi, cel mai important, dacă (preşedintele sirian Bashar) al-Assad este serios în ceea ce spune”, a declarat un oficial de rang înalt din cadrul Departamentului de Stat.

„Vom vorbi cu ruşii despre amploarea problemei, despre diferitele modalităţi de distrugere a acestor arme, centrele de producţie, diversele instalaţii”, a adăugat acest oficial.

Ministrul sirian de Externe Walid Muallem a declarat săptămâna aceasta că ţara sa este pregătită să adere la Convenţia privind interzicerea armelor chimice şi că el susţine planul rus privind plasarea arsenalului chimic sub control internaţional.

Însă există mult scepticism cu privire la seriozitatea regimului sirian în privinţa eliminării armelor chimice. Unii apreciază că regimul încearcă pur şi simplu să câştige timp, continuând luptele împotriva opoziţiei armate.

„Există lucruri specifice despre care putem să întrebăm pentru a vedea dacă sunt îndeplinite rapid şi să ne facem o primă impresie despre realitatea acestui tot”, a spus oficialul american.

„Acest lucru include ca ei să îşi declare cât mai rapid întregul arsenal”, a subliniat el.

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan, după reuniunea Coaliției de Voință: Investiția în apărarea Ucrainei este o investiție în propria noastră securitate
Nicușor Dan, după reuniunea Coaliției de Voință: Investiția în apărarea Ucrainei este o investiție în propria noastră ...
Ucraina trebuie să fie capabilă să negocieze pacea dintr-o poziţie de forţă, a declarat preşedintele Nicuşor Dan, luni, după participarea la reuniunea Coaliţiei de Voinţă de la Paris....
Omagiu adus eleganței masculine: Rolls-Royce Ghost Savile Row și secretele celei mai complexe broderii din istoria mărcii
Omagiu adus eleganței masculine: Rolls-Royce Ghost Savile Row și secretele celei mai complexe broderii din istoria mărcii
Constructorul auto de lux Rolls-Royce Motor Cars a prezentat oficial modelul Ghost Savile Row, un exemplar unicat din seria ...
CASS la pensiile peste 3.000 lei înseamnă 2,3 miliarde de lei în cinci luni, efectul Legii 141/2025. Excedent de 2,7 miliarde lei la Fondul din care e finanţat sistemul sanitar, cu 51% mai mare decât în urmă cu un an – analiză
CASS la pensiile peste 3.000 lei înseamnă 2,3 miliarde de lei în cinci luni, efectul Legii 141/2025. Excedent de 2,7 miliarde ...
Efectele Legii 141 din 2025, care a eliminat scutirea de la plata CASS pentru mai multe categorii de asiguraţi: 2,3 miliarde ...
Misterioasele majorări de capital cu 14 milioane de euro la Hervis, înainte de vânzarea companiei
Misterioasele majorări de capital cu 14 milioane de euro la Hervis, înainte de vânzarea companiei
Retailerul de echipamente sportive Hervis Sports and Fashion a primit o infuzie de capital de 12 milioane de euro de la compania-mamă ...