SUA – Kennedy Center riscă falimentul (Washington Post)

Conducătorii Centrului John F. Kennedy pentru Arta Spectacolului din Washington estimează că celebra instituţie, controlată de apropiaţi ai preşedintelui american Donald Trump, este în pragul falimentului şi ar putea fi nevoită să îşi închidă clădirea principală chiar de marţi, potrivit unui articol din Washington Post publicat duminică.
AGERPRES - lun, 14 sept. 2026, 07:31
SUA - Kennedy Center riscă falimentul (Washington Post)

Conform unor documente obţinute de jurnalul american, consiliul de administraţie al Kennedy Center urmează să voteze marţi o eventuală închidere a clădirii principale a acestui centru dedicat artelor spectacolului, din cauza dificultăţilor financiare şi a unor lucrări de renovare necesare.

Responsabilii centrului avertizează că „ar putea să nu mai fie în măsură să plătească salariile sau să onoreze contractele de întreţinere curentă”, relatează Washington Post citată de Agerpres.

Consiliul de administraţie votase deja în martie închiderea centrului pentru doi ani în vederea lucrărilor de reparaţii.

Donald Trump, care la începutul celui de-al doilea mandat al său şi-a plasat apropiaţii la conducerea consiliului de administraţie al instituţiei, şi-a adăugat în decembrie numele de cel al îndepărtatului său predecesor democrat pentru a o redenumi „Trump Kennedy Center”. Însă modificarea a fost blocată de justiţie.

Consiliul de administraţie susţine, într-un dosar consultat de Washington Post, că sprijinirea publică a preşedintelui Trump în cadrul centrului ar putea permite obţinerea de finanţări şi asigurarea viabilităţii pe termen lung a instituţiei.

„Administratorii vor trebui să aleagă dintre zece texte care ar putea fi aplicate pe faţada clădirii, sub numele său”, pentru a-i mulţumi preşedintelui american pentru această renovare, relatează jurnalul.

Numeroşi artişti şi-au anulat concertele în această sală după preluarea controlului de către Donald Trump. Potrivit presei americane, vânzările de bilete ale Kennedy Center au scăzut la cel mai mic nivel de la pandemia de Covid-19.

Potrivit Washington Post, centrul urmează să încaseze aproximativ 124 de milioane de dolari din cele 220 de milioane de dolari din veniturile prevăzute în bugetul său, „ceea ce lasă un deficit de aproximativ 23 de milioane de dolari, chiar şi după reduceri semnificative de cheltuieli” în cursul ultimului exerciţiu financiar.

Clădirea în sine a fost avariată în timpul unei furtuni violente la începutul lunii, perioadă în care „o parte din tencuiala tavanului (…) s-a desprins”, a raportat jurnalul.

Contactat de AFP, centrul a refuzat să facă declaraţii, invitând la consultarea declaraţiilor purtătoarei de cuvânt Roma Daravi din 4 septembrie, care denunţase „decenii de neglijenţă şi de amânare a lucrărilor de către conducerea anterioară”.

„Adăugarea numelui preşedintelui Donald Trump pe clădire a atras noi donatori”, a dat asigurări centrul într-o notă care detaliază deciziile sale financiare.

Te-ar mai putea interesa și
Date incredibile despre STB ies la suprafață în insolvență. Remus Borza, administrator judiciar: Se fură motorină de 6 milioane de euro
Date incredibile despre STB ies la suprafață în insolvență. Remus Borza, administrator judiciar: Se fură motorină ...
Administratorul judiciar Remus Borza a estimat că furtul de motorină generează o pagubă de 6 milioane de euro la nivelul Societății de Transport București (STB) și a anunțat că de acum......
Valea Oltului scapă de restricții. Lucrările de protecție a versanților pe DN7, finalizate cu nouă luni înainte de termen
Valea Oltului scapă de restricții. Lucrările de protecție a versanților pe DN7, finalizate cu nouă luni înainte de ...
Lucrările de protecție a versanților pe DN7 – Valea Oltului au fost finalizate înainte de termen, anunță vineri Direcția ...
Ciucu: Voi fi de acord cu majorarea tarifului STB doar după restructurare. Ce preţ propune administratorul judiciar şi ce spune despre datoria de un miliard de lei către Electroputere VFU Paşcani
Ciucu: Voi fi de acord cu majorarea tarifului STB doar după restructurare. Ce preţ propune administratorul judiciar şi ...
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat vineri că va fi de acord cu o creştere a tarifului STB doar după ...
Harta noilor fabrici care se construiesc în România: 348 de proiecte de peste 20 de miliarde de lei. Județele care atrag cei mai mulți investitori
Harta noilor fabrici care se construiesc în România: 348 de proiecte de peste 20 de miliarde de lei. Județele care atrag ...
De la industria de apărare și producția de medicamente până la procesarea alimentară, o analiză IBC Focus identifică ...