SUA: Rezerva Federală a redus programul de achiziții de obligațiuni, la 75 miliarde dolari

Rezerva Federală a Statelor Unite, cea mai puternică bancă centrală din lume, a redus cu aproape 11,7% programul de achiziții de obligațiuni, de la 85 miliarde dolari la 75 miliarde dolari pe lună, făcând primul pas spre desființarea pachetului neconvențional, fără predecent, de stimulare a economiei
Economica.net - J, 19 dec. 2013, 08:05
SUA: Rezerva Federală a redus programul de achiziții de obligațiuni, la 75 miliarde dolari

„Având în vedere progresele reușite în ceea ce privește maximizarea numărului de angajați din economie și îmbunătățirea perspectivei privind condițiile de pe piața forței de muncă, comitetul (de politică monetară al Fed – n.r.) a decis o reducere modestă a ritmului achizițiilor de obligațiuni”, se arată într-un comunicat transmis miercuri de banca centrală a SUA, citat de Bloomberg.

Astfel, începând din ianuarie, programul de relaxare cantitativă se va cifra la 75 miliarde de dolari pe lună, constând în titluri de Trezorerie SUA în valoare de 40 miliarde de dolari, respectiv obligațiuni ipotecare de 35 miliarde de dolari.

Președintele Fed, Ben Bernanke, arhitectul programului de achiziții de obligațiuni, se află în ultimele două săptămâni ale celui de-al doilea mandat consecutiv la conducerea instituției. Activele Rezervei Federale au crescut de la circa 870 miliarde de dolari în august 2007 la aproximativ 4.000 de miliarde de dolari, în urma programelor succesive de relaxare cantitativă adoptate de bancă în urma crizei financiare și celei mai grave recesiuni din ultimii 80 de ani.

Politica relaxării cantitative este sprijinită și de succesoarea lui Bernanke, în prezent vicepreședinte al Fed, Janet Yellen.

„Dacă evoluția economiei va sprijini așteptările comitetului privind continuarea trendului de îmbunătățire a condițiilor de pe piața forței de muncă și a revenirii inflației spre ținta pe termen mai lung, comitetul va continua probabil să reducă achizițiile de active, în etape”, se mai arată în comunicat.

Rezerva Federală a reiterat că programul „nu se află pe un traseu prestabilit”.

Bursa de la New York a crescut puternic în urma anunțului Fed, principalii indici atingând noi maxime istorice.

Astfel, indicele Standard & Poor’s 500 (S&P 500) a urcat miercuri cu 1,7% și a închis la 1.811,07 puncte, depășind recordul anterior, stabilit la 9 decembrie. Indicele Dow Jones Industrial Average a urcat cu 1,9%, de asemenea la un nivel record.

Banca centrală a SUA a reiterat că va menține dobânda de politică monetară la aproape zero (în banda 0-0,25%) „cel puțin atât timp cât” șomajul din SUA va depăși 6,5%, cu condiția ca inflația să nu sară de 2,5%.

Inflația din SUA a fost de 1,1% în luna octombrie și nu a mai depășit ținta de 2% din martie 2012.

Șomajul a scăzut în luna noiembrie la 7%, minimul ultimilor cinci ani, față de 10% în octombrie 2009, în timpul recesiunii. Anterior crizei financiare, în luna mai a anului 2007, șomajul era de 4,4%.

Te-ar mai putea interesa și
Infrastructura de gaming din România primește o investiție de 2 milioane de euro
Infrastructura de gaming din România primește o investiție de 2 milioane de euro
Într-un moment în care industria românească de gaming continuă să se maturizeze și să atragă tot mai multe proiecte internaționale, Nexus Gaming, unul dintre cele mai importante ecosisteme......
Danezii de la Eurowind au obținut avizele tehnice de racordare pentru 2.300 MW de capacitate regenerabilă în România. Cel mai mare proiect: un ansamblu eolian de aproape 1.200 MW în Botoșani
Danezii de la Eurowind au obținut avizele tehnice de racordare pentru 2.300 MW de capacitate regenerabilă în România. ...
Eurowind Energy România anunță obținerea Avizelor Tehnice de Racordare pentru 2.307,4 MW de capacitate regenerabilă, ...
Vizita şefului CIA la Moscova. Ce spune Rusia
Vizita şefului CIA la Moscova. Ce spune Rusia
Directorul CIA, John Ratcliffe, s-a deplasat marţi la Moscova pentru a purta discuţii „între serviciile secrete”, ...
Laptopurile ASUS primesc acces gratuit la experiențele Google AI. Ce include oferta
Laptopurile ASUS primesc acces gratuit la experiențele Google AI. Ce include oferta
ASUS a anunțat o nouă ofertă împreună cu Google, prin care utilizatorii care dețin laptopuri ASUS și ROG eligibile ...