SUA se alătură UE în criticile la adresa organizaţiei Greenpeace, după publicarea unor documente secrete despre TTIP

Statele Unite au acuzat luni organizaţia non-guvernamentală Greenpeace că interpretează greşit informaţiile despre un proiect al acordului transatlantic de liber-schimb (TTIP), pe care acest ONG a reuşi să-l obţină în pofida eforturilor SUA şi ale UE de a-l păstra secret şi care este considerat de Greenpeace o dovadă a faptului că oficialii europeni ar fi dispuşi să facă celor americani concesii în privinţa respectării standardelor comunitare de protecţie a consumatorilor şi mediului, cum ar fi de exemplu cele legate de organismele modificate genetic. Greenpeace a publica
Economica.net - lun, 02 mai 2016, 17:44
SUA se alătură UE în criticile la adresa organizaţiei Greenpeace, după publicarea unor documente secrete despre TTIP

Greenpeace a publicat luni 248 de pagini dintr-un document despre care afirmă că reprezintă o parte a proiectului de acord negociat de UE şi SUA. În opinia acestui ONG, informaţiile prezentate confirmă temerile că acest acord comercial ar conduce la o dereglementare generalizată de care vor profita marile companii în detrimentul respectării normelor europene privind sănătatea consumatorilor şi mediul.

În replică, un purtător de cuvânt al US Trade Representatives (USTR), organismul american ce poartă negocierile cu UE, a declarat conform agenţiei France Presse că ‘interpretările făcute pe marginea acestui document par a fi în cel mai bun caz înşelătoare şi în cel mai rău caz total eronate’.

Acordul aflat în curs de negociere ‘va păstra, nu va relaxa regulile noastre solide de protecţie a consumatorilor, a sănătăţii şi mediului şi va pune SUA şi UE în poziţia de a promova reguli mai solide în întreaga lume’ a adăugat sursa citată, care a reluat astfel punctul de vedere exprimat anterior de Comisia Europeană tot ca reacţie la această scurgere de informaţii.

Negociat de doi ani în cel mai mare secret, acordul TTIP are ca obiectiv eliminarea barierelor vamale şi de reglementare pentru crearea unei vaste zone de liber schimb între UE şi SUA.

Conform documentelor publicate de Greenpeace, TTIP ar duce la eliminarea acelor prevederi din protecţia consumatorilor care blochează organismele modificate genetic şi carnea tratată cu hormoni prin înlăturarea principiului preventiv al UE care impune o prudenţă în reglementare atunci când există îndoieli ştiinţifice cu privire la adecvarea unui produs pentru consumul uman.

Aceleaşi documente sugerează că autorităţile de la Washington au ameninţat UE că vor bloca eforturile destinate facilitării exporturilor de autoturisme europene dacă, în schimb, Europa nu acceptă să permită vânzarea mai multor produse agricole americane.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Motorola lansează în România patru noi modele de telefoane, inclusiv o ediție Swarovski și un smartphone pliabil
Motorola lansează în România patru noi modele de telefoane, inclusiv o ediție Swarovski și un smartphone pliabil
Motorola anunță lansarea noilor produse motorola edge 70 pro, motorola razr 70, motorola razr 70 ultra și motorola signature Swarovski pe piața din România. ...
Dragoș Pîslaru: Vă asigur că Guvernul acesta nu pleacă nicăieri după ziua de marţi. Există resurse pentru plata salariilor, pentru plata pensiilor
Dragoș Pîslaru: Vă asigur că Guvernul acesta nu pleacă nicăieri după ziua de marţi. Există resurse pentru plata ...
Guvernul Bolojan va rămâne în continuare, a dat joi asigurări ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului şi ...
După un 2025 cu creșteri ale afacerilor și profitului operațional, Autonom va investi în flotă și digitalizare în 2026
După un 2025 cu creșteri ale afacerilor și profitului operațional, Autonom va investi în flotă și digitalizare în 2026
Autonom Services SA, furnizor integrat de soluții de mobilitate controlat de Marius și Dan Ștefan, a încheiat 2025 cu ...
Criză Rusia – Putin ia măsuri de urgenţă. Ce face pentru a regenera economia după contracţia PIB
Criză Rusia – Putin ia măsuri de urgenţă. Ce face pentru a regenera economia după contracţia PIB
Criză Rusia - Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi Guvernul de la Moscova iau măsuri pentru revenirea creşterii, ...