SUA se declară de acord să continue dialogul cu Iranul, în special asupra crizei din Irak

Statele Unite sunt de acord să continue dialogul cu Iranul, în special asupra crizei din Irak, însă cele două ţări sunt departe de a-şi reînnoi relaţiile diplomatice întrerupte în urmă cu 34 de ani, a precizat marţi Departamentul de Stat, informează France Presse.
Economica.net - mie, 18 iun. 2014, 04:06
SUA se declară de acord să continue dialogul cu Iranul, în special asupra crizei din Irak

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jennifer Psaki, a confirmat că adjunctul secretarului de stat, William Burns, s-a ‘întâlnit pentru scurt timp’ cu responsabili iranieni, luni, la Viena, în marja negocierilor dintre Iran şi marile puteri privind programul nuclear al Teheranului.

‘Au discutat despre necesitatea de a susţine (un proces politic) pentru un număr cât mai mare de oameni în Irak şi de a se abţine de la amplificarea tensiunilor confesionale între şiiţi şi suniţi’, a spus Jennifer Psaki.

SUA au anunţat la începutul săptămânii că sunt deschise la discuţii directe cu Iranul în privinţa ofensivei jihadiste sunite care ameninţă aliatul lor irakian, excluzând în acelaşi timp orice cooperare militară cu Teheranul.

‘Suntem dispuşi să ne continuăm angajamentul cu iranienii, la fel cum suntem şi cu ceilalţi actori regionali, în privinţa ameninţării reprezentate de EIIL (Statul Islamic în Irak şi Levant)’, a adăugat purtătoarea de cuvânt, reiterând că nici un alt schimb de opinii privind situaţia din Irak nu a mai fost programat la Viena.

Ea a atras de asemenea atenţia că ‘nu este vorba de lansarea unui proces formal’ de discuţii între Washington şi Teheran şi că cele două guverne sunt ‘departe’ de a lua în considerare reluarea relaţiilor diplomatice.

Acestea au fost întrerupte în aprilie 1980, în contextul Revoluţiei Islamice şi a luării de ostatici de la Ambasada SUA la Teheran.

Ministrul britanic de externe William Hague a anunţat marţi că guvernul său îşi va redeschide ambasada de la Teheran, închisă din noiembrie 2011.

‘Fiecare ţară îşi ia propriile decizii. Obiectivul nostru este să continuăm să negociem în cadrul P5+1 şi să încercăm să apropiem’ poziţiile, a comentat Jennifer Psaki, în legătură cu negocierile în dosarul nuclear între Teheran şi Grupul 5+1 (SUA, China, Rusia, Franţa, Marea Britanie şi Germania).

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...