SUA şi-ar putea anunţa astăzi retragerea din tratatul nuclear INF

Statele Unite ale Americii (SUA) îşi vor anunţa probabil vineri retragerea din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), potrivit unor informaţii obţinute de agenţia dpa.
Economica.net - vin, 01 feb. 2019, 08:10
SUA şi-ar putea anunţa astăzi retragerea din tratatul nuclear INF

Washingtonul i-a anunţat pe aliaţii săi din NATO, potrivit informaţiilor. Alianţa intenţionează să sprijine decizia printr-o declaraţie cât mai repede posibil după anunţ.

Secretarul de stat american Mike Pompeo se va exprima vineri într-o conferinţă de presă la Washington.

Nu există nici un indiciu de la Departamentul de Stat că subiectul conferinţei de presă va fi tratatul, dar oficiali ai Departamentului au indicat în declaraţii făcute joi că SUA sunt pregătite să nu mai respecte tratatul bilateral.

Conferinţa de presă survine la o zi după o încercare de salvare a tratatului eşuat. Adjunctul ministrului rus de externe Serghei Riabkov a declarat joi că Rusia nu mai vede ”nici un progres” în ce priveşte menţinerea tratatului, semnat în urmă cu peste treizeci de ani.

Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) a fost semnat pe 8 decembrie 1987, la Washington, de către fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov şi fostul preşedinte american Ronald Reagan.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...