SUA: Trump respinge propunerea de tăiere cu 2,2 miliarde dolari a subvenţiilor asistenţei medicale militare

Preşedintele american Donald Trump a respins luni seară o propunere a Pentagonului de tăiere cu 2,2 miliarde dolari a subvenţiilor pentru asistenţa medicală a armatei SUA, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - mar, 18 aug. 2020, 08:50
SUA: Trump respinge propunerea de tăiere cu 2,2 miliarde dolari a subvenţiilor asistenţei medicale militare

Duminică, publicaţia Politico relatase că reprezentanţi ai Departamentului Apărării implicaţi în analizarea scenariilor de scădere a bugetului armatei au propus o tăiere de 2,2 miliarde dolari.

”O propunere a oficialităţilor de la Pentagon de a tăia cu 2,2 miliarde dolari asistenţa medicală pentru armată a fost respinsă de mine total şi ferm. Nu vom face nimic care să rănească minunaţii noştri eroi şi profesionişti din armată atât timp cât voi fi preşedintele vostru”, a scris Trump pe contul său de Twitter, citată de Agerpres.

Propunerea respectivă face parte din eforturile începute anul trecut de secretarul american al apărării Mark Esper pentru a reduce ineficienţa la nivelul finanţării activităţii operaţionale a Pentagonului, aminteşte Politico.

Totuşi, publicaţia menţionează că demnitari americani din domeniul apărării susţin că aceste tăieri ar fi afectat asistenţa medicală pentru milioane de persoane şi membrii familiilor lor în contextul pandemiei de COVID-19.

Aproximativ 9,5 milioane de militari activi, militari în retragere sau rezervă şi a membrilor familiilor lor se bazează pe acest sistem de sănătate din cadrul armatei americane.

Săptămâna trecută, Reuters a relatat că Donald Trump a analizat în cadru privat cu consilieri de-ai săi posibilitatea de a-l înlocui pe Mark Esper după alegerile prezidenţiale din noiembrie, ca urmare a înmulţirii divergenţelor dintre cei doi. 

Te-ar mai putea interesa și
Platforma de streaming SkyShowtime s-ar putea închide în România
Platforma de streaming SkyShowtime s-ar putea închide în România
Comcast și Paramount Skydance realizează o „analiză a opțiunilor strategice” pentru serviciul lor european de streaming, SkyShowtime, scrie publicația americană The Hollywood Reporter....
Romanian Business Leaders, răspuns la invitația adresată de PSD: Ce așteaptă antreprenorii de la un nou guvern? Predictibilitate, colectare corectă și un stat care se reformează
Romanian Business Leaders, răspuns la invitația adresată de PSD: Ce așteaptă antreprenorii de la un nou guvern? Predictibilitate, ...
Fundația Romanian Business Leaders anunță că a răspuns invitației Partidului Social Democrat de a participa cu o poziție ...
Investiție germană de 3 milioane de euro la Brașov. CWS Workwear inaugurează o nouă spălătorie industrială
Investiție germană de 3 milioane de euro la Brașov. CWS Workwear inaugurează o nouă spălătorie industrială
CWS Workwear, unul dintre liderii europeni în furnizarea de servicii sustenabile de închiriere și igienizare a uniformelor ...
Ministerul Culturii anunță că Vila Samurcaş, monument istoric aflat în incinta MNȚR, va fi restaurată în următorii trei ani
Ministerul Culturii anunță că Vila Samurcaş, monument istoric aflat în incinta MNȚR, va fi restaurată în următorii ...
Vila Samurcaş, monument istoric aflat în incinta Muzeului Naţional al Ţăranului Român, va fi restaurată în următorii ...