Subvenţii lunare între 500 şi 750 de lei pentru angajatorii care încadrează absolvenţi

Angajatorii care încadrează în muncă pe perioadă nederminată absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ vor primi, timp de 12 luni, subvenţii lunare situate între 500 şi 750 de lei, pentru fiecare absolvent angajat, a anunţat, marţi, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Economica.net - mar, 09 iun. 2015, 11:36
Subvenţii lunare între 500 şi 750 de lei pentru angajatorii care încadrează absolvenţi

‘Subvenţiile se acordă angajatorilor timp de 12 luni, pentru fiecare absolvent angajat, condiţia fiind ca aceştia să fie înscrişi ca persoane în căutarea unui loc de muncă la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă. Astfel, potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, pentru fiecare absolvent încadrat în muncă, angajatorii vor primi următoarele sume: 500 lei, pentru absolvenţii ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii; 600 lei, pentru absolvenţii de învăţământ secundar superior sau învăţământ postliceal; 750 lei, pentru absolvenţii de învăţământ superior’, se precizează în comunicatul ANOFM.

Angajatorii care încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, sumele prevăzute mai sus, dar timp de 18 luni, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, de stimulentele financiare menţionate beneficiază angajatorii care încadrează absolvenţi fără raporturi de muncă sau serviciu la data absolvirii studiilor, precum şi cei care încadrează absolvenţi de studii superioare care nu au promovat examenul de licenţă.

În acest scop, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu agenţia judeţeană pentru ocuparea forţei de muncă, respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de 12 luni de la data absolvirii studiilor.

ANOFM precizează că angajatorii sunt obligaţi să menţină, cel puţin 18 luni, raporturile de muncă sau de serviciu ale absolvenţilor încadraţi în condiţiile de mai sus. În această perioadă, absolvenţii pot urma o formă de pregătire profesională, organizată de către angajator, în condiţiile legii, ale căror costuri pot fi suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj.

‘Angajatorii care menţin raporturile de muncă sau de serviciu după termenul de 18 luni primesc, pentru fiecare an de continuare a acestor relaţii, un ajutor financiar egal cu suma aferentă contribuţiilor sociale datorate pentru aceste persoane şi virate conform legii’, se arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...