Succesoarea Angelei Merkel asigură că nu va candida la funcţia de cancelar înainte de 2021

Annegret Kramp-Karrenbauer a asigurat că nu vrea să o înlocuiască înainte de termen pe şefa guvernului german, al cărei mandat se încheie în 2021, potrivit AFP, scrie Agerpres. 
Economica.net - D, 12 mai 2019, 07:25
Succesoarea Angelei Merkel asigură că nu va candida la funcţia de cancelar înainte de 2021
„Cancelarul şi guvernul au fost aleşi pentru întreaga legislatură, iar cetăţenii se aşteaptă pe drept cuvânt ca ei să-şi ia în serios angajamentul pe care şi l-au asumat când au fost aleşi (…). Pot deci să exclud posibilitatea că eu să acţionez pentru o astfel de schimbare în mod deliberat înainte de termen”, spune Kramp-Karrenbauer într-un interviu pentru ediţia de duminică a publicaţiei Die Welt, scrie Agerpres. 

Cea pe care media o numeşte „AKK” a fost aleasă la începutul lunii decembrie la conducerea creştin-democraţilor (CDU), după ce Angela Merkel a fost constrânsă să plece de la preşedinţia partidului, succesoare ei reprezentând totuşi continuitatea. 

Cancelarul actual a declarat în mai multe rânduri că doreşte să rămână în funcţie până la următoarele alegeri parlamentare, în principiu în 2021. 

Dar media germane speculează de mai multe luni că Angela Merkel s-ar putea retrage din fruntea guvernului înainte de termen. 

Ca de exemplu în această toamnă dacă partenerul său minoritar de coaliţie, partidul social-democrat SPD, astăzi la un nivel mai scăzut nivel în sondaje, va decide să se retragă din guvern. 

Sau chiar mai devreme, după alegerile pentru Parlamentul European de la sfârşitul lunii mai, în cazul unui recul al CDU. Ori în toamnă, când partidele guvernamentale ar putea de asemenea să cunoască o dezavuare la urne în cursul alegerilor regionale, sub presiunea extremei drepte. 

Dacă CDU şi-a ameliorat puţin poziţia, sub impulsul dnei Kramp-Karrenbauer, care s-a distanţat totuşi de politica în materie de migraţie a Angelei Merkel, AKK a asigurat că relaţia lor „este în continuare foarte bună, ca înainte”. 

Coaliţia cu social-democraţii, a avertizat totuşi ea, urmează să cunoască unele ajustări după alegerile europene. 

„Avem o coaliţie care nu s-a format uşor şi care nu lucrează întotdeauna cu uşurinţă împreună”, a afirmat aceasta. 

Asupra mai multor subiecte, precum ultimele răspunsuri de dat crizei locuinţelor în marile oraşe sau măsuri concrete de combatere a încălzirii globale, au apărut diferenţe clare între cei doi parteneri de coaliţie. 

Într-un sondaj Insa apărut sâmbătă, conservatorii sunt creditaţi cu aproape 28% din intenţiile de vot la alegerile pentru Parlamentul European, faţă de doar 15% pentru social-democraţi şi 19% pentru Verzi.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul City Grill deschide restaurant într-un palat construit în 1800. Investiția ajunge la jumătate de milion de euro
Grupul City Grill deschide restaurant într-un palat construit în 1800. Investiția ajunge la jumătate de milion de euro
City Grill Group, cel mai mare lanț de restaurante cu capital românesc, a deschis prima unitate Hanu’ Berarilor din afara Bucureștiului, la Cluj, într-o clădire cunoscută drept Palatul Mikes,......
Viorel Tudose, patronul Getica, furnizor extrem de afectat de oprirea livrărilor de energie ale Nuclearelectrica: “Vorbim despre o naționalizare ca în 1948. În piața de energie nu se mai respectă nicio regulă. De ce se mai încheie contracte, dacă nu se respectă?”
Viorel Tudose, patronul Getica, furnizor extrem de afectat de oprirea livrărilor de energie ale Nuclearelectrica: “Vorbim ...
Viorel Tudose, patron al furnizorului Getica, cel care a solicitat intrarea în insolvență ca urmare a faptului că nu ...
Cel mai bogat om din lume: E timpul ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei – Ce spune Elon Musk
Cel mai bogat om din lume: E timpul ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei – Ce spune Elon Musk
Miliardarul Elon Musk şi-a reiterat joi apelul pentru plecarea preşedintelui Volodimir Zelenski de la conducerea Ucrainei, ...
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ASF
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ...
Piaţa obligaţiunilor municipale din România are un potenţial ridicat de dezvoltare, în condiţiile în care valoarea ...