Suedezii de la OX2 au ajuns la un portofoliu de 1.000 MW în regenerabil în România

OX2 a vândut al doilea proiect eolian pe care l-a dezvoltat în România și a anunțat că ajuns la un portofoliu de proiecte în regenerabil, aflate în faza de dezvoltare și construcție, de 1 GW la noi în țară.
Mihai Nicuţ - vin, 08 aug. 2025, 12:04
Suedezii de la OX2 au ajuns la un portofoliu de 1.000 MW în regenerabil în România

„Suntem încântați să anunțăm a doua tranzacție în România, de această dată cu HELLENiQ Renewables, ceea ce evidențiază dinamismul pieței locale de energie regenerabilă. OX2 continuă să crească în mod constant în România, ajungând la un portofoliu de 1GW de proiecte în faze de dezvoltare și construcție. Acest proiect este dovada angajamentul nostru de a furniza soluții fiabile în domeniul energiei regenerabile”, a declarat Paul Stormoen, CEO OX2.

Declarația a fost făcută într-un comunicat de presă în care se anunță că OX2 a vândut un parc eolian de 96 MW, aflat în stadiul „ready-to-build”, către HELLENiQ Renewables, tranzacție despre care am scris înainte, citând comunicatul companiei din Grecia. OX2 va începe în curând construcția, iar punerea în funcțiune este programată pentru 2027.

Acesta este al doilea proiect pe care OX2 îl vinde pe piața românească. Primul a fost Green Breeze, de 99 MW, proiect vândut în 2024 către Gala Renewables – lucrările de construcție sunt în derulare – iar punerea în funcțiune este prevăzută pentru prima parte a anului 2026. OX2 va continua exploatarea proiectului eolian pentru Nala Renewables

OX2 a intrat pe piața din România în 2021 și și-a dublat portofoliul de proiecte de la an la an. Energia eoliană onshore reprezintă tehnologia principală, completată de proiecte solare și sisteme de stocare a energiei. Două proiecte eoliene totalizând 195MW se află în faza de construcție sau urmează să înceapă lucrările. În prezent, 766 MW de proiecte eoliene onshore și 150 MW în proiecte solare și BESS se află în dezvoltare.

“Suntem poziționați strategic pentru a deveni una dintre principalele companii de energie regenerabilă din România, contribuind în același timp la atingerea obiectivelor naționale în domeniu și la tranziția energetică”, a declarat Lăcrămioara Diaconu-Pințea, Country Manager OX2 România în comunicatul în care s-a anunțat tranzacția cu HELLENiQ Renewables.

OX2 acoperă toate etapele ciclului de viață al proiectului: achiziția terenului, obținerea autorizațiilor, dezvoltarea, finanțarea, contractele de achiziție a energiei electrice (PPA), construcția, gestionarea activelor și eventuala cedare.

OX2 este un dezvoltator în domeniul energiei regenerabile din Suedia, care gestionează un portofoliu de proiecte în toate tehnologiile, inclusiv energie eoliană onshore și offshore, energie solară și stocare. Portofoliul total, care include dezvoltarea, construcția, gestionarea activelor și operațiunile, se ridică la aproximativ 33GW. Compania este activă și în dezvoltarea de proiecte bazate pe alte soluții de energie regenerabilă, cum ar fi hidrogenul.

OX2 este prezentă pe 9 piețe din Europa și în Australia. Compania are aproximativ 500 de angajați și are sediul central în Stockholm. OX2 este deținută de EQT, unul dintre cei mai mari investitori de capital privat din lume.

 

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a frontierei și rezilienţa regiunii
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a ...
Noul pod rutier peste Tisa, care leagă judeţul Maramureş, din nord-vestul României, de regiunea Transcarpatia din Ucraina, asigurând legătura între Sighetu Marmaţiei şi Bila Ţerkva, va......
PMB anunță că a finalizat lucrările la liniile de tramvai din zona Podului Constanța și că se circulă normal pe ambele direcții
PMB anunță că a finalizat lucrările la liniile de tramvai din zona Podului Constanța și că se circulă normal pe ambele ...
Primăria Capitalei anunţă că a fost finalizate lucrările de la Podul Constanţa şi că în prezent se circulă pe ambele ...
Ce avere are Attila Balázs, milionarul din Harghita, care a intrat în conflict cu premierul Ungariei. Este unul dintre cei mai bogați oameni din țara vecină
Ce avere are Attila Balázs, milionarul din Harghita, care a intrat în conflict cu premierul Ungariei. Este unul dintre ...
Omul de afaceri Attila Balázs, originar din județul Harghita și proprietarul grupului de construcții Bayer Construct, ...
Prim-ministrul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în apele teritoriale spaniole în timpul crizei refugiaților din Ceuta
Prim-ministrul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în apele teritoriale spaniole în timpul crizei ...
Nave de război marocane au intrat în apele suverane spaniole din apropiere de Ceuta pe 30 şi 31 iulie, coincizând cu ...