Summitul de la Vilnius: Cine se teme de Uniunea Europeană?

În timp ce lumea întreagă dă drept sigur declinul european, Rusia nu precupețește niciun efort pentru a evita orice avans al UE spre spațiul postsovietic. Veriga cea mai slabă a cedat în septembrie. Este vorba de Armenia, a cărei economie este amplu controlată de Rusia. Erevanul avansase destul de mult în negocierile cu UE, dar Rusia a reușit să-și impună argumentele iar Armenia și-a anunțat intenția de a se alătura Uniunii Euroasiatice.

Mai puțină influență are Moscova în Azerbaidjan, dar în acest caz nu trebuie să facă mari presiuni: contractele de gaz dorite de Europa și așa numita ‘diplomație a caviarului’, ce constă în cumpărarea de cadouri la zeci de parlamentari occidentali pentru a contracara criticile împotriva regimului, ajută Baku să obțină ce vrea de la UE fără să facă vreo concesie semnificativă.

Până acum, Georgia și Republica Moldova au fost cele mai explicite în europenismul lor. Însă noul premier georgian, Bidzina Ivanișvili, nu își ascunde intenția de a-l trimite la închisoare pe președintele Saakașvili când i se va încheia mandatul. Rusia, spre deosebire de UE, a dat de înțeles că acest lucru nu reprezintă un impediment pentru intrarea Georgiei în Uniunea Euroasiatică.

Republica Moldova se teme că presiunile ruse vor crește după amenințările împotriva exporturilor sale și gluma răuvoitoare făcută la Chișinău de vicepremierul rus Dimitri Rogozin, care le-a urat moldovenilor ‘să nu înghețe de frig la iarnă’, făcând aluzie la dependența față de gazul rus. Rusia folosește pentru aceste țări aceleași mijloace de presiune ca și pentru statele membre ale UE: robinetul gazului, conflictele teritoriale, minoritățile rusești, frânarea exporturilor relevante, în paralel cu susținerea partidelor, candidaților și ONG-urilor rusofile.

Ținta cea mai râvnită de Rusia și de UE este însă Ucraina, nu doar pentru dimensiunea și poziția sa strategică, ci și pentru incomparabila sa valoare simbolică. Rivalitatea dintre Rusia și UE se împletește însă cu politica internă ucraineană: președintele Ianukovici refuză să cedeze la exigențele Bruxelles-ului privind eliberarea din închisoare a disidentei Iulia Timoșenko, acuzată de încheierea unor acorduri de cumpărare de gaz favorabile Rusiei. Nu depinde însă totul de manevrele rusești: elitele ucrainene par dispuse să năruiască planurile ambelor părți ca urmare a interminabilelor certuri interne și a loviturilor de teatru.

Kremlinul, aparatul său de securitate și complicii săi din oligarhiile economice au motive să se teamă de UE. Spre deosebire de scutul antirachetă, sau de extinderea NATO, transformarea pe care o presupune partenariatul Ucraniei, Republicii Moldova și Georgiei cu UE amenință influența rusă în vecinătatea apropiată și regimul însuși. Pentru ruși legătura cu aceste țări este nu doar sentimentală, ci și o chestiune de politică internă: o Ucraină pluralistă va fi o fereastră prin care vor pătrunde vânturi de deschidere într-o Rusie tot mai autoritară. A face să deraieze cu orice preț europenizarea acestor țări, și mai ales a Ucrainei, este o chestiune de supraviețuire pe termen lung a sistemului creat de Putin, conchide El Pais.