Summitul G7 se va desfăşura pe 4 şi 5 iunie la Bruxelles

Summitul G7, care va înlocui la Bruxelles reuniunea G8 programată iniţial să se desfăşoare în staţiunea Soci din Rusia, va avea loc în zilele de 4 şi 5 iunie în capitala europeană, a confirmat vineri serviciul de presă al Consiliului European, preluat de AFP.
Economica.net - vin, 11 apr. 2014, 18:56
Summitul G7 se va desfăşura pe 4 şi 5 iunie la Bruxelles

‘Liderii G7 se vor întâlni la Bruxelles pe 4 şi 5 iunie 2014’, a anunţat Consiliul pe contul său de Twitter.

Liderii din ţările Grupului celor 7 – Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Franţa, Italia, Japonia şi Germania – se vor reuni în clădirea Consiliului European de la Bruxelles, alături de preşedintele Consiliului, Herman Van Rompuy, şi cel al Comisiei Europene, José Manuel Barroso, care vor reprezenta UE, a precizat o sursă europeană.

Cu prilejul summitului extraordinar de pe 24 martie, din marja conferinţei privind securitatea nucleară desfăşurată la Haga, şefii de stat şi de guvern din cele mai industrializate şapte ţări ale lumii au decis să anuleze reuniunea G8, programată pentru 4 şi 5 iunie la Soci, după anexarea Crimeii de către Rusia, şi se vor întâlni la aceleaşi date la Bruxelles.

Tensiunea a crescut în ultimele zile după ce mai multe mii de activişti separatişti proruşi au ocupat clădiri ale administraţiei publice din oraşe aflate în estul Ucrainei.

Premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, s-a deplasat vineri la Doneţk pentru a încerca să evite escaladarea situaţiei.

Tulburările din estul acestei ţări stârnesc teama unui scenariu asemănător celui din Crimeea, peninsulă ucraineană de la Marea Neagră ataşată Rusiei în martie, după un referendum nerecunoscut nici de Kiev, nici de Occident.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, acuză PSD că a compromis, „în mod iresponsabil şi populist”, şansa României de a încasa 770 de milioane de euro, de a avea o lege a......
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Vânătoarele de mine sunt deosebit de necesare pentru întărirea capabilităţilor Bulgariei, dat fiind că Marina are ...
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
România are în prezent o Contraparte Centrală (CCP) autorizată, iar infrastructura urmează să devină funcţională ...
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta intervine, miercuri seara, în apropiere de satul Plauru, comuna ...