Surprize pentru 7 milioane de șoferi. Anul 2022 s-a terminat cu cele mai mari schimbări din istoria RCA. Cum arată acum topul RCA- ANALIZĂ

Anul 2022 a adus schimbări majore pe piața RCA, nu doar în legislație (care a suferit cele mai importante modificări de la intrarea în vigoare a legii specifice) ci și în ceea ce privește structura vânzărilor. După un 2021 zbuciumat și marcat de prăbușirea fostului lider, City Insurance, pare că 2022 a fost un an de relativă așezare. La fiecare final de an, cel puțin 7 milioane de șoferi dețin o asigurare RCA în vigoare.
Ion Dobreanu - mar, 14 feb. 2023, 22:05
Surprize pentru 7 milioane de șoferi. Anul 2022 s-a terminat cu cele mai mari schimbări din istoria RCA. Cum arată acum topul RCA- ANALIZĂ

Trei jucători de pe piața RCA au încheiat anul 2022 cu cote de piață de peste 20% sau în apropiere, arată calculele Economica bazate pe datele oficiale la 9 luni din 2022 și pe cifre de vânzări pentru ultima parte a anului trecut, culese de la mai mulți brokeri de asigurare. Mai precis, conform calculelor noastre, Euroins controlează în jur de 31-32% din piață, în timp ce Groupama a urcat masiv, spre 21%, iar Allianz Țiriac spre 20%.

De remarcat ar mai fi, conform calculelor noastre, evoluția Axeria Iard, societatea franceză intrată prin sucursală directă, deci supravegheată din Franța, care a ajuns la o cotă de peste 6% într-un singur an. Restul jucătorilor, cu excepția Generali, stau undeva între 5 și 7%. Intrat în toamna anului trecut pe piață, cel mai nou jucător din domeniu, HDInsurance, o firmă grecească înregistrată în Cipru, are încă o cotă nesemnificativă, conform estimărilor noastre.

Acest tablou, cu trei jucători care au cote de piață de două cifre și încă 5 care vin cu ponderi notabile, nu a mai putut fi văzut de cel puțin 8 ani, iar un clasament în care trei jucători să aibă 20% sau mai mult probabil că nu existat niciodată în zona RCA.

De remarcat și că 2022 a fost anul cu cele mai drastice schimbări în comparație cu precedentul, inclusiv la nivelul clasamentului RCA. În primul rând, mai ales ca rezultat al majorării tarifelor, probabil că Primele Brute Subscrise (PBS) au depășit 8 miliarde de lei, de la sub 6 miliarde de lei în 2021.

De asemenea, cota Euroins a scăzut, conform estimărilor noastre, pe fondul avansului altor societăți. Menționăm că, la final de 2021, în ciuda faptului că City Insurance a dominat copios piața practicând prețuri care nu îi permiteau să achite daune până în momentul când ASF i-a ridicat licența, Euroins controla peste 35% din piață, conform datelor oficiale. Aceasta înseamnă că ponderea sa în vânzările RCA a scăzut cu circa 3-4 puncte procentuale. Evoluțiile cu adevărat spectaculoase sunt, însă, în cazurile Groupama- care la final de 2021 avea o cotă de puțin peste 9% iar la final de 2022 a avut cu siguranță peste 20%- și Allianz Țiriac, care a urcat de la 12,62% tot spre 20%.

VEZI aici schimbările legislative majore care au avut loc în 2022. Cum poți să scapi de cea mai urât formular RCA, cum se rezolvă prima parte a daunei în câteva minute sau cum cumperi RCA mai ieftin  

Te-ar mai putea interesa și
Bere Made in România – Pe ce loc se află România în topul producătorilor de bere din UE (date Eurostat)
Bere Made in România – Pe ce loc se află România în topul producătorilor de bere din UE (date Eurostat)
Ţările membre ale Uniunii Europene au produs anul trecut o cantitate totală de 34,4 miliarde de litri de bere, în uşoară scădere (0,7%) faţă de 2024, dar în creştere cu 2,2% raportat la......
Primul „mini-tramvai” Bozankaya din lotul de 10 cumpărat de Primăria din Timişoara ajunge în oraş. Anunțul lui Fritz
Primul „mini-tramvai” Bozankaya din lotul de 10 cumpărat de Primăria din Timişoara ajunge în oraş. Anunțul ...
Primarul din Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat, luni, că în cursul zilei va ajunge în oraş primul tramvai de mici ...
Made in Germany – Producătorul de arme uşoare Heckler & Koch a realizat un profit record în primul semestru
Made in Germany – Producătorul de arme uşoare Heckler & Koch a realizat un profit record în primul semestru
Producătorul german de arme uşoare Heckler & Koch a raportat luni un profit record în prima jumătate a anului, în contextul ...
Războiul şi vremea extremă au provocat, în august, cea mai mare creştere a preţurilor produselor agricole, începând din 2012
Războiul şi vremea extremă au provocat, în august, cea mai mare creştere a preţurilor produselor agricole, începând ...
Preţurile produselor agricole se pregătesc să încheie luna august 2026 cu cea mai mare creştere lunară din ultimul ...