Susţinătorii lui Putin apelează la metode ilegale pentru a câştiga alegerile STUDIU

Susţinătorii lui Vladimir Putin apelează la metode ilegale pentru a câştiga alegerile de duminică. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de cea mai importantă asociaţie independentă care monitorizează scrutinul, potrivit publicaţiei The Telegraph.
Economica.net - J, 01 mart. 2012, 21:33

Membrii organizaţiei Golos au semnalat că mai mulţi lideri ai opoziţiei au fost intimidaţi. Totodată, muncitorii ar fi obligaţi să voteze sub control strict, la locul de muncă. Potrivit Golos, asupra mai multor categorii de bugetari, precum medicii şi profesorii, au fost exercitate presiuni pentru a vota în favoarea lui Putin. Culmea este că, la ultima întâlnire electorală, Putin denunţa practicile ilegale ale opoziţiei.

„Trebuie să respecţi opinia minorităţii, dar trebuie să te supui opiniei majoritare. Asta este cel mai important, iar minoritatea nu are dreptul să îşi impună punctul de vedere asupra majorităţii. Ei au dreptul la opinie, guvernul trebuie să le asigure acest drept, să îşi formuleze punctele de vedere, să se bată pentru ele, dar cu mijloace legale, constituţionale”, a declarat Vladimir Putin, candidat la preşedinţia Rusiei.

Ultimele sondaje îl dau ca favorit pe Vladimir Putin în cursa pentru Kremlin. Actualul premier ar urma să obţină, chiar din primul tur, al treilea mandat de preşedinte al Rusiei.

Te-ar mai putea interesa și
AUR: Programul Mureşan lasă fondurile europene blocate în birocraţie
AUR: Programul Mureşan lasă fondurile europene blocate în birocraţie
Alianţa pentru Unirea Românilor susţine că Programul de guvernare prezentat de premierul desemnat Siegfried Mureşan nu oferă soluţii "suficiente" pentru problemele care blochează accesul la......
Grindeanu respinge acuzaţiile privind ‘o conspiraţie’ cu SUA şi anunţă că PSD nu va vota Guvernul Mureşan
Grindeanu respinge acuzaţiile privind ‘o conspiraţie’ cu SUA şi anunţă că PSD nu va vota Guvernul Mureşan
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a respins duminică acuzaţiile privind existenţa unei înţelegeri între politicieni ...
Berlinul vrea o forţă de intervenţie rapidă în cadrul Frontex, după incidentele din Ceuta
Berlinul vrea o forţă de intervenţie rapidă în cadrul Frontex, după incidentele din Ceuta
Germania pledează pentru înfiinţarea unei forţe de intervenţie rapidă în cadrul agenţiei europene pentru frontiere ...
Bursa de la Bucureşti a pierdut, în această săptămână, peste două miliarde de lei la capitalizare
Bursa de la Bucureşti a pierdut, în această săptămână, peste două miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 2,37 miliarde de lei la capitalizare (-0,35%), ...