Swoboda: Temerile privind un eventual aflux masiv de români şi bulgari după 1 ianuarie sunt mult exagerate

Temerile privind un eventual aflux masiv de români şi bulgari după ridicarea restricţiilor de pe piaţa muncii sunt mult exagerate şi depinde de ţările membre să facă ce pot în cadrul legislaţiei lor pentru a transmite clar mesajul că pentru a primi beneficii sociale trebuie să munceşti mai întâi, ca orice alt cetăţean al statului respectiv, a declarat liderul grupului S&D din Parlamentul European (PE), Hannes Swoboda.
Economica.net - S, 28 dec. 2013, 11:24
Swoboda: Temerile privind un eventual aflux masiv de români şi bulgari după 1 ianuarie sunt mult exagerate

‘Ridicarea restricţiilor face să existe multe temeri că vor veni mari mase de oameni. În Marea Britanie s-au avansat chiar cifre care sunt dincolo de întreaga populaţie a României şi Bulgariei. Cred că temerile sunt mult exagerate şi depinde de ţările membre să facă ce pot în cadrul legislaţiei lor, al administraţiei lor, pentru a spune foarte clar că poţi veni, căuta o slujbă, dar că există condiţii de a primi beneficii sociale şi condiţia de bază este să munceşti mai întâi, ca orice alt cetăţean din statul respectiv’, a declarat Hannes Swoboda pentru presa română din Bruxelles.

El a adăugat că, din nefericire, chestiunea a devenit mai mult una politică. ‘Este o competiţie, de exemplu între conservatori şi UKIP, care este mai xenofobă, care luptă pentru combaterea abuzurilor sistemului de securitate socială şi, din nefericire, românii şi bulgarii sunt victimele acestui lucru. Dar va trebui să apărăm acest drept, care este nu numai al românilor şi bulgarilor, ci care este baza pentru o piaţă comună europeană, mă refer la o piaţă comună a muncii’, a mai spus Swoboda.

Liderul grupului S&D a apreciat drept pozitiv faptul că unele ziare britanice au titrat că românii şi bulgarii sunt bineveniţi pe teritoriul ţării.

‘Există ziare în care premierul britanic David Cameron trage o linie roşie între Marea Britanie şi ţări ca România, Bulgaria, Slovacia şi Polonia, şi există alte ziare. Este o dezbatere de fapt politică, uneori foarte urâtă. Este bine să fie şi oameni care să spună că eşti binevenit. Bineînţeles, nimănui nu-i place să-şi părăsească ţara doar pentru distracţie. Oamenii o fac pentru că au probleme’, a apreciat Swoboda.

Pe de altă parte, el a atras atenţia că România şi Bulgaria trebuie să folosească banii europeni disponibili, şi în special Fondul Social European (FSE), pentru a asigura locuri de muncă cetăţenilor cu venituri reduse şi pentru a-i integra pe romi.

‘Cred că de toate părţile trebuie făcut mult mai mult pentru a permite oamenilor să locuiască unde vor şi să fie liberi să circule, dar nu ar trebui să fie împinşi din ţările lor de sărăcie şi discriminare’, a mai declarat eurodeputatul austriac.

Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană le permite ţărilor UE-25 (ţările fondatoare şi cele care au aderat la UE până la 1 ianuarie 2007) să restricţioneze temporar accesul liber al lucrătorilor din România şi Bulgaria pe piaţa muncii pentru a pregăti libertatea deplină de circulaţie a forţei de muncă în UE. Perioada de tranziţie generală de şapte ani este împărţită în trei etape (2 plus 3 plus 2 ani). Măsurile tranzitorii se vor încheia în mod irevocabil la 31 decembrie 2013. În prezent, nouă state din UE – Austria, Germania, Olanda, Luxemburg, Malta, Franţa, Marea Britanie, Irlanda şi Spania – le aplică cetăţenilor români şi bulgari restricţii în materie de acces pe piaţa muncii.

Te-ar mai putea interesa și
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Valoarea exporturilor Chinei către Germania a continuat să crească semnificativ în iunie, în timp ce importurile din cea mai mare economie europeană au urcat uşor, arată datele publicate......
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit cu oficiali ai Fitch și au discutat despre consolidare fiscală și estimări economice
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit ...
Ministerul Finanțelor a anunțat că reprezentanții săi au participat astăzi, 14 iulie 2026, la discuțiile tehnice cu ...
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. O conductă spartă a dus la achitarea celei mai mari plăți
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. ...
Aproape 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi pentru daune provocate de spargerea conductelor sau de alte avarii ...
Nicușor Dan: Cifrele parţiale pe primele cinci-şase luni sunt bune în ceea ce priveşte deficitul
Nicușor Dan: Cifrele parţiale pe primele cinci-şase luni sunt bune în ceea ce priveşte deficitul
Datele preliminare aferente primelor cinci-şase luni ale anului indică o evoluţie favorabilă în ceea ce priveşte deficitul ...