Szijjarto: Ungaria îşi continuă dezvoltarea reţelei 5G, cu Huawei jucând un rol decisiv

Ungaria este lider în digitalizare, cu Huawei jucând un rol decisiv, a declarat luni ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior după semnarea unui acord cu privire la schema de burse Seeds de către reprezentanţi ai companiei chineze şi ai Universităţii Naţionale de Servicii Publice a Ungariei la Beijing, informează agenţia MTI.
AGERPRES - lun, 15 mai 2023, 15:22
Szijjarto: Ungaria îşi continuă dezvoltarea reţelei 5G, cu Huawei jucând un rol decisiv

Cu ajutorul Huawei, Ungaria îşi dezvoltă continuu reţeaua 5G, nivelul de tehnologie în economie se îmbunătăţeşte şi se fac progrese pentru a se asigura că peste 90% dintre gospodăriile din Ungaria au acces la acoperire internet până în 2050, a scris Peter Szijjarto pe Facebook.

„Continuăm să menţinem poziţia cu privire la furnizorii de telecomunicaţii globale din care nimeni nu ar trebui să fie exclus din concurenţă pe baza ţării lor de origine”, a declarat Szijjarto. „Ungaria va continua să ofere un mediu de afaceri economic deschis şi echitabil pentru investitorii străini în care singura părere puternică este că companiile trebuie să respecte legile ungare şi reglementările”, a mai spus el.

„Huawei apreciază toate acestea şi, prin urmare, cooperarea noastră se extinde în continuare, odată cu lansarea bursei companiei la Universitatea Naţională de Servicii Publice, concentrată pe cercetare şi inovaţie legată de 5G”, a adăugat ministrul de externe de la Budapesta.

Huawei a declarat într-un comunicat că schema de burse Seeds este destinată sprijinului talentului în tehnologie, inclusiv pentru cercetarea studenţilor legată de 5G. Huawei Technologies a lansat schema de burse Seeds (Seeds for the Future n.r.) în Europa în douăsprezece ţări în 2021, aminteşte MTI.

În legătură cu acordul referitor la bursă, Szijjarto a spus că relaţiile economice cu China au rămas unul dintre principalii piloni ai strategiei guvernamentale pentru comerţ exterior. „Companii precum Huawei joacă cel mai important rol în aceasta deoarece ele nu numai că investesc şi creează locuri de muncă în Ungaria, dar împărtăşesc tehnologia know-how şi susţin activ învăţământul superior în Ungaria”, a notat el.

Te-ar mai putea interesa și
Administraţia Fluvială a Dunării de Jos modernizează staţiile hidrometrice printr-un contract de peste 49 de milioane de lei
Administraţia Fluvială a Dunării de Jos modernizează staţiile hidrometrice printr-un contract de peste 49 de milioane ...
Regia Autonomă Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi (AFDJ) a lansat o licitaţie în valoare estimată de 49,14 milioane de lei, fără TVA, pentru achiziţia unor echipamente şi......
Mesajul RO-ALERT în Tulcea. Au fost detectate ținte aeriene în insula Șerpilor
Mesajul RO-ALERT în Tulcea. Au fost detectate ținte aeriene în insula Șerpilor
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat o ţintă aeriană, duminică după-amiază, ...
Prețul cărnii de porc la poarta fermei a scăzut cu peste 21% față de anul trecut. Cât ar putea costa porcul de Crăciun
Prețul cărnii de porc la poarta fermei a scăzut cu peste 21% față de anul trecut. Cât ar putea costa porcul de Crăciun
Perioada premergătoare sărbătorilor de Crăciun debutează cu un preț scăzut al cărnii de porc la poarta fermelor din ...
Rusia consideră împărţirea zonelor de influenţă cu SUA şi China mai importantă decât pacea în Ucraina
Rusia consideră împărţirea zonelor de influenţă cu SUA şi China mai importantă decât pacea în Ucraina
Piotr Tolstoi, noul preşedinte al Comisiei pentru afaceri internaţionale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului ...