armistitiu iran

SUA şi Iran se apropie de un acord asupra unui memorandum de o pagină pentru încheierea războiului – presă

Casa Albă crede că se apropie de un acord cu Iranul privind un memorandum de înţelegere de o pagină pentru a pune capăt războiului şi a stabili un cadru pentru negocieri mai detaliate privind programul său nuclear, informează miercuri site-ul de ştiri Axios, citând doi oficiali americani şi două surse puse la curent cu evoluţiile în cauză, relatează Reuters şi AFP.

SUA şi Iran se apropie de un acord asupra unui memorandum de o pagină pentru încheierea războiului - presă
Trump speră într-un armistiţiu cu Iranul şi suspendă temporar Proiectul Freedom

Trump speră într-un armistiţiu cu Iranul şi suspendă temporar Proiectul Freedom

Armistiţiul dintre SUA şi Iran, care a început la începutul lunii aprilie, a

Armistiţiul dintre SUA şi Iran, care a început la începutul lunii aprilie, a „încheiat” ostilităţile dintre cele două părţi în contextul unui termen limită apropiat stabilit de Congres pentru puterile de război – înalt oficial din administraţia Trump

Iranul declară că decizia sa de a nu participa la discuţiile de pace este

Iranul declară că decizia sa de a nu participa la discuţiile de pace este „definitivă”

Două zile înainte de sfârşitul armistiţiului dintre Iran şi SUA - Şanse slabe pentru o nouă înţelegere. JD Vance şi Steve Witcoff merg la Islamabad pentru noi negocieri cu Teheranul

Două zile înainte de sfârşitul armistiţiului dintre Iran şi SUA – Şanse slabe pentru o nouă înţelegere. JD Vance şi Steve Witcoff merg la Islamabad pentru noi negocieri cu Teheranul

Armistiţiu Iran: Majoritatea restricţiilor legate de starea de urgenţă vor fi ridicate joi în Israel

Armistiţiu Iran: Majoritatea restricţiilor legate de starea de urgenţă vor fi ridicate joi în Israel

Strâmtoarea Ormuz - Iran a anunţat două rute alternative pentru a evita minele de pe ruta obişnuită

Strâmtoarea Ormuz – Iran a anunţat două rute alternative pentru a evita minele de pe ruta obişnuită

Trump anunţă că SUA vor colabora îndeaproape cu Iranul

Trump anunţă că SUA vor colabora îndeaproape cu Iranul

Cele 10 puncte din pactul Iran-SUA pentru pace în Orientul Mijlociu

Cele 10 puncte din pactul Iran-SUA pentru pace în Orientul Mijlociu

Strâmtoarea Ormuz -

Strâmtoarea Ormuz – „Eliberarea petrolului”. Anunţul lui Trump după acordul SUA-Iran

Trump anunţă o

Trump anunţă o „victorie totală şi completă” după acordul cu Iran – Ce înseamnă armistiţiul

Planeta răsuflă uşurată - Strâmtoarea Ormuz se pregăteşte de

Planeta răsuflă uşurată – Strâmtoarea Ormuz se pregăteşte de „Marea Redeschidere”. Petrolul scade masiv, după semne de pace | Ce au anunţat Trump, Iran şi restul planetei după armistiţiu

Iran: Nu vom redeschide Strâmtoarea Ormuz în schimbul unui

Iran: Nu vom redeschide Strâmtoarea Ormuz în schimbul unui „armistiţiu temporar”