Trump anunţă o „victorie totală şi completă” după acordul cu Iran – Ce înseamnă armistiţiul

Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi pentru AFP că Statele Unite au obţinut o ''victorie totală şi completă'' prin încheierea unui acord de încetare a focului timp de două săptămâni cu Iranul.
AGERPRES - mie, 08 apr. 2026, 07:27
Trump anunţă o

”O victorie totală şi completă. 100%. Nu există niciun dubiu legat de asta”, a spus liderul de la Casa Albă într-un scurt interviu după anunţarea acordului cu Iran, scrie Agerpres.

Trump nu a dorit să spună dacă revine la ameninţările sale iniţiale de a distruge centralele electrice şi podurile din Iran dacă acordul ar eşua. ”Va trebui să aşteptaţi pentru a vedea”, a declarat Donald Trump pentru agenţia de presă franceză.

Totuşi, el a dat asigurări că problema uraniului iranian ar fi ”perfect reglată”. Acest subiect este un punct esenţial al conflictului, Washingtonul subliniind că Iranul nu va putea să dezvolte arma nucleară.

”Această chestiune va fi perfect reglată, altfel nu aş fi acceptat”, a insistat preşedintele american, fără a face alte precizări legat de acest subiect.

El a adăugat că în opinia sa China a încurajat Iranul să se aşeze la masa negocierilor pentru a încheia un acord de încetare a focului cu Washingtonul. Trump urmează să se deplaseze în luna mai la Beijing pentru a se întâlni cu omologul său chinez Xi Jinping.

Ce înseamnă armistițiul 

Trump a spus că este de acord să oprească bombardamentele asupra Iranului timp de două săptămâni dacă acesta va redeschide complet, imediat, Strâmtoarea Ormuz.

Președintele SUA a anunţat că sunt premisele unui acord pe termen lung şi că au început negocieri cu autoritățile de la Teheran.

  • Iranul a anunţat că va opri atacurile asupra ţărilor din Golf şi Israel dacă şi SUA şi Israel vor înceta ofensiva armată.
  • Traficul maritim din Strâmtoarea Ormuz va fi redeschis sub coordonarea Iranului timp de două săptămâni, De asemenea, conform unui mesaj postat pe X.com de ministrul de Externe de la Teheran.
  • Israelul a acceptat armistiţiul.
  • Preţul petrolului a scăzut sub 100 de dolari.

Negocierile vor începe la Islamabad (Pakistan) pe 10 aprilie 2026, conform premierului pakistanez Shebaz Sharif care pare a fi fost crucial pentru negocierile din Iran, SUA şi Israel.

Armistițiul, pe scurt:

  • Încetarea conflictului armat (atacuri cu rachete, bombardamente etc.).
  • Redeschiderea imediată a Strâmtorii Ormuz, sub supravegherea Iranului.
  • Ridicarea sancțiunilor asupra Iranului.
  • Iranul opreşte dezvoltarea programului nuclear şi nu va dezvolta arme nucleare.
  • Iranul va primi compensaţii pentru daunele suferite în război.

Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că este de acord să suspende bombardamentele împotriva Iranului timp de două săptămâni şi că este pregătit pentru o încetare a focului dacă Teheranul redeschide „complet” strâmtoarea Ormuz, de o importanţă vitală, notează AFP.

„În urma discuţiilor cu premierul Shehbaz Sharif şi mareşalul Asim Munir, din Pakistan, în cursul cărora mi-au cerut să suspend intervenţia militară prevăzută în această seară împotriva Iranului şi cu condiţia ca Republica Islamică Iran să accepte deschiderea completă, imediată şi sigură a strâmtorii Ormuz, accept să suspend bombardamentele şi atacurile împotriva Iranului pentru o perioadă de două săptămâni”, a scris preşedintele american pe platforma sa Truth Social, cu puţin peste o oră înainte de expirarea ultimatumului său.

Petrolul scade după anunțul despre armistiţiu

Prețurile petrolului au scăzut puternic după președintele american Donald Trump a anunțat un armistițiu de două săptămâni între SUA și Iran, acord condiționat de redeschiderea imediată a Strâmtorii Hormuz.

Ce s-a întâmplat după anunţ

Petrolu Brent – Preţul a scăzut cu aproximativ 13–14%, ajungând la circa 94–95 dolari/baril.

Petrol american (WTI)- Preţul a scăzut cu peste 14%, până în jur de 96–100 dolari/baril.

Liderii de pe întreaga planetă salută acordul de încetare temporară a focului între SUA şi Iran

Lideri din întreaga lume au salutat acordul de încetare a focului pentru două săptămâni anunţat de SUA şi Iran cu o oră înaintea expirării ultimatumului dat Teheranului de către preşedintele american Donald Trump şi au subliniat importanţa instaurării unei păci durabile în Orientul Mijlociu, relatează miercuri AFP şi Reuters.

Israelul sprijină decizia preşedintelui Trump de a suspenda loviturile contra Iranului timp de două săptămâni, cu condiţia ca Teheranul să redeschidă imediat strâmtorile şi să pună capăt atacurilor împotriva SUA, Israelului şi ţărilor din regiune, a declarat biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu într-un comunicat.

”Încetarea focului pentru două săptămâni nu include Libanul”, se precizează în comunicatul citat de Agerpres.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a salutat încetarea focului timp de două săptămâni convenită de SUA şi Iran şi le-a cerut părţilor beligerante să se angajeze pentru instaurarea unei păci durabile şi cuprinzătoare în Orientul Mijlociu.

”Secretarul general salută anunţul SUA şi al Iranului privind încetarea focului pentru două săptămâni”, a declarat Stephane Dujarric, purtător de cuvânt al şefului ONU.

Antonio Guterres ”face apel la toate părţile din conflictul actual din Orientul Mijlociu să-şi respecte obligaţiile în virtutea dreptului internaţional şi să se conformeze termenilor încetării focului în scopul deschiderii căii spre o pace durabilă şi cuprinzătoare în regiune”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Potrivit secretarului general al ONU, ”pentru protejarea vieţilor civililor şi limitarea suferinţelor umane este nevoie urgentă de încetarea ostilităţilor”.

”Cel mai important este să fie luate măsuri concrete pentru a dezamorsa situaţia, în special pentru a garanta securitatea navigaţiei în strâmtoarea Ormuz”, a subliniat Minoru Kihara, purtător de cuvânt al guvernului japonez.

Japonia este al cincilea importator de petrol din lume. Aproximativ 93% din importurile sale de petrol tranzitează strâmtoarea Ormuz.

Ministerul de Externe sud-coreean a declarat într-un comunicat că guvernul de la Seul ”speră că negocierile între cele două părţi îşi vor atinge scopul şi că în cel mai scurt timp pacea şi stabilitatea vor fi reinstaurate în Orientul Mijlociu”.

Seulul speră că ”libertatea şi securitatea navigaţiei tuturor navelor, inclusiv celor ale Coreii de Sud, în strâmtoarea Ormuz vor fi garantate rapid”.

Canberra a salutat încetarea focului temporară anunţată de SUA şi Iran, avertizând însă că prelungirea războiului ”ar avea un impact sporit asupra economiei mondiale şi costurile umane ar fi ridicate”.

”Vom continua să le cerem tuturor părţilor să respecte dreptul internaţional umanitar şi să protejeze viaţa civililor”, a declarat biroul premierului australian Anthony Albanese.

”Deşi aceasta este o veste încurajatoare, rămân multe de făcut în zilele următoare pentru a garanta o încetare a focului durabilă. În zilele şi săptămânile care vin, Noua Zeelandă va sprijini toate eforturile menite să pună capăt definitiv şi durabil acestui conflict”, a reacţionat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe neo-zeelandez, Winston Peters.

 

 

Israelul acceptă armistiţiul cu Iranul (Casa Albă)

Israelul a acceptat armistiţiul cu Iranul, a declarat marţi pentru AFP un oficial al Casei Albe, sub protecţia anonimatului, scrie Agerpres.

Statele Unite şi Iranul au convenit, prin intermediul Pakistanului, asupra unui armistiţiu de două săptămâni în schimbul redeschiderii strâmtorii Ormuz, cu puţin peste o oră înainte de expirarea ultimatumului dat de preşedintele american Donald Trump, care ameninţa cu distrugerea Republicii Islamice.

Mediatorul pakistanez a asigurat că armistiţiul se aplică şi Libanului, unde Israelul desfăşoară operaţiuni militare împotriva grupării armate pro-iraniene Hezbollah.

Totuşi, biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a afirmat miercuri că armistiţiul între SUA şi Iran ”nu include Libanul”, ţară antrenată în războiul din Orientul Mijlociu după atacurile organizaţiei şiite pro-iraniene Hezbollah contra teritoriului israelian.

”Încetarea focului pentru două săptămâni nu include Libanul”, a dat asigurări biroul şefului guvernului israelian, într-un comunicat adresat presei.

Declaraţia contrazice un anunţ făcut anterior de premierul pakistanez Shehbaz Sharif, potrivit căruia încetarea focului pentru 14 zile se aplică ”peste tot, inclusiv în Liban şi în alte părţi”.

Liderul republican ameninţase mai devreme în cursul zilei că va eradica „o întreagă civilizaţie” dacă Iranul nu redeschide strâmtoarea Ormuz, scrie Agerpres.

Cel mai recent ultimatum dintr-o serie de ultimatumuri lansate de Donald Trump Iranului şi respinse în mod repetat, i-a dat Teheranului termen până la ora 20:00, ora Washingtonului (miezul nopţii GMT), pentru a redeschide pasajul maritim strategic, prin care înainte de război trecea 20% din petrolul mondial.

„Va fi un armistiţiu reciproc!”, a adăugat Trump, potrivit căruia Statele Unite „şi-au atins şi depăşit deja toate obiectivele militare” de la lansarea atacurilor americano-israeliene pe 28 februarie.

De asemenea, el a raportat discuţii „foarte avansate” în vederea unui acord de pace „pe termen lung” cu Iranul, care a prezentat „o propunere în 10 puncte” ce „constituie o bază viabilă pentru negocieri”.

ONU salută încetarea focului temporară între SUA şi Iran

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a salutat marţi încetarea focului timp de două săptămâni convenită de SUA şi Iran, cerând părţilor beligerante să se angajeze pentru instaurarea unei păci durabile şi cuprinzătoare în Orientul Mijlociu, transmit AFP şi DPA.

”Secretarul general salută anunţul SUA şi al Iranului privind încetarea focului pentru două săptămâni”, a declarat Stephane Dujarric, purtător de cuvânt al şefului ONU, citat într-un comunicat.

Antonio Guterres ”face apel la toate părţile din conflictul actual din Orientul Mijlociu să-şi respecte obligaţiile în virtutea dreptului internaţional şi să se conformeze termenilor încetării focului în scopul deschiderii căii spre o pace durabilă şi cuprinzătoare în regiune”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Potrivit secretarului general al ONU, ”pentru protejarea vieţilor civililor şi limitarea suferinţelor umane este nevoie urgentă de încetarea ostilităţilor”.

 

Te-ar mai putea interesa și
Horia Cardoș, Agroland: Prețul mediu al ouălor vândute a fost cu peste 20% mai mare. Producătorul a generat 40-50% din vânzări pe piața de export
Horia Cardoș, Agroland: Prețul mediu al ouălor vândute a fost cu peste 20% mai mare. Producătorul a generat 40-50% din ...
Prețul mediu al ouălor vândute de Agroland Business System, grup antreprenorial românesc cu activități în retail și producția de alimente, a fost cu peste 20% mai mare față de primul......
Jens Rasmussen, CEO Eurowind Energy: “Regenerabilele sunt soluția disponibilă acum, Europa trebuie să își poată asigura singură energia”. Ce spune despre proiectele din România, unde va investi 300 mil. euro pe an INTERVIU
Jens Rasmussen, CEO Eurowind Energy: “Regenerabilele sunt soluția disponibilă acum, Europa trebuie să își poată asigura ...
L-am întâlnit pe Jens Rasmussen, CEO al dezvoltatorului danez de proiecte regenerabile Eurowind Energy, într-o dimineață ...
Record trist în România. Doar Bulgaria e sub noi la salariul pe oră. În ce domenii stăm tot mai rău
Record trist în România. Doar Bulgaria e sub noi la salariul pe oră. În ce domenii stăm tot mai rău
Chiar dacă în ultimii ani salariile pe ora de muncă din România au avut cea mai mare creștere anuală din UE, costul ...
Scandalul Epstein. Bill Gates va fi audiat de o comisie a Congresului SUA pe 10 iunie
Scandalul Epstein. Bill Gates va fi audiat de o comisie a Congresului SUA pe 10 iunie
Miliardarul Bill Gates, cofondator al Microsoft, va fi audiat pe 10 iunie de o comisie a Congresului american care anchetează ...