elcomex iea

Elcomex-IEA a câştigat contracte în valoare de peste 80 milioane lei şi se îndreaptă spre ieşirea din insolvenţă

Elcomex-IEA, liderul pieţei locale de servicii şi soluţii pentru Centrale Nucleare, a câştigat contracte în valoare de peste 80 milioane lei şi a achitat, în primul trimestru al Planului de reorganizare, peste 45% din datoriile istorice cuprinse în programul de plăţi, îndreptându-se, astfel, spre ieşirea din insolvenţă, conform unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES.

Elcomex-IEA a câştigat contracte în valoare de peste 80 milioane lei şi se îndreaptă spre ieşirea din insolvenţă