BNR recunoaşte că n-a ştiut nimic de criză. Când a aflat, prognozele erau pentru o contracţie de 10%
În toamna anului 2008 şi chiar la începutul anului 2009, nimeni dintre decidenţii români nu părea să simtă criza ce se abătuse deja asupra României. Dinspre preşedinte şi BNR veneau semnale de calmare a situaţiei, în condiţiile în care lumea financiară fierbea. La început s-a vorbit despre o încetinire a creşterii economice la 5,5-6% în 2009, iar mai târziu de o recesiune uşoară. BNR spune că am fost foarte aproape de un deznodământ şi mai rău.