Brokerii de asigurări, care lucrează cu circa 30.000 de colaboratori în întreaga țară, contestă vehement cele mai recente propuneri de modificare a normelor venite dinspre Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și prezentate în premieră de Economica. Un document consultant de noi relevă argumentele cu care intermedairii clasici se vor opune schimbării, mai ales introducerii noțiunii de multiagent, care îi va aduce, practic, în situație de concurență directă cu orice entitate va dori să vândă asigurări și va obține autorizarea ASF în acest sens, de la marii furnizori de utilități (ca PPC sau Electrica) la magazinele online (ca eMag) sau chiar la Poșta Română.