pisa

„România educată”, proiectul preşedintelui, care promite schimbarea paradigmatică a învăţământului, intră în linie dreaptă. Ce prevede

Până în 2025, în şcoli se va aplica sistemul portofoliilor educaționale pentru monitorizarea evoluției copilului pe durata școlarizării. Acesta include, printre altele, catalogul electronic, observațiile consilierilor școlari, evaluări de profil și recomandări de recuperare pentru fiecare elev, se arată în proiectul “România educată”. Proiectul mai prevede şi interzicerea orelor de meditații plătite, organizate de cadre didactice cu elevii de la clasele la care predau, dar şi lansarea unui program național de tipul „Primul student din familie”, dedicat sprijinirii accesului la învățământ superior pentru copiii din familiile în care ultimele două generații nu au absolvit studii superioare.