pret imobiliare

Preţurile locuințelor vor continua să crească până la finalul anului 2026. Care sunt cele mai căutate zone din Bucureşti şi care a fost preţul mediu pe metru pătrat la nivel naţional – sondaj Imobiliare.ro

Preţurile locuinţelor sunt foarte mari şi vor continua să crească până la finalul anului 2026, sunt de părere cei mai mulţi români interesaţi de o achiziţie imobiliară, care se tem, însă, că sumele pe care trebuie să le achite nu reflectă valoarea reală a proprietăţilor, arată rezultatele unui sondaj realizat în rândul cumpărătorilor de Imobiliare.ro.

Preţurile locuințelor vor continua să crească până la finalul anului 2026. Care sunt cele mai căutate zone din Bucureşti şi care a fost preţul mediu pe metru pătrat la nivel naţional - sondaj Imobiliare.ro
Ce spune BNR despre preţurile locuințelor din România

Ce spune BNR despre preţurile locuințelor din România

Principalul risc financiar pentru România, unde va fi cursul  BNR euro/leu  în următoarele 12 luni, ce se întâmplă cu inflaţia şi cu preţurile la imobiliare - analiză CFA România

Principalul risc financiar pentru România, unde va fi cursul BNR euro/leu în următoarele 12 luni, ce se întâmplă cu inflaţia şi cu preţurile la imobiliare – analiză CFA România

Românii vor mai multe credite pentru locuințe sau terenuri. Cererea a crescut, băncile au relaxat condițiile, prețurile au rămas pe loc - BNR

Românii vor mai multe credite pentru locuințe sau terenuri. Cererea a crescut, băncile au relaxat condițiile, prețurile au rămas pe loc – BNR

Indicatorul de încredere economică al CFA în scădere. Curs euro de peste 5,01 lei și prețuri ale imobilelor rezidențiale în scădere

Indicatorul de încredere economică al CFA în scădere. Curs euro de peste 5,01 lei și prețuri ale imobilelor rezidențiale în scădere

Preţul locuinţelor din România a crescut cu aproximativ 25%, în ultimul deceniu, la jumătate faţă de creşterea medie din UE

Preţul locuinţelor din România a crescut cu aproximativ 25%, în ultimul deceniu, la jumătate faţă de creşterea medie din UE

Când coronavirusul face preţul pe piaţa rezidenţială. Apartamentele cu 3 şi 4 camere câştigă lupta pe preţ cu garsonierele şi cu două camere

Când coronavirusul face preţul pe piaţa rezidenţială. Apartamentele cu 3 şi 4 camere câştigă lupta pe preţ cu garsonierele şi cu două camere

Preţul locuinţelor a crescut mai puţin în România decât în UE, în primul trimestru din 2019 - Eurostat

Preţul locuinţelor a crescut mai puţin în România decât în UE, în primul trimestru din 2019 – Eurostat

BNR: Preţul proprietăţilor imobiliare a crescut cu 0,88% în 2018, cel mai mic ritm de creştere, începând din septembrie 2015

BNR: Preţul proprietăţilor imobiliare a crescut cu 0,88% în 2018, cel mai mic ritm de creştere, începând din septembrie 2015

Cel mai bun moment din ultimii 13 ani pentru cumpărarea unei case în România

Cel mai bun moment din ultimii 13 ani pentru cumpărarea unei case în România

75% dintre bănci se asteaptă ca Legea dării în plată să ducă la o scădere moderată a preţului la locuinţe - Barometrul bancar

75% dintre bănci se asteaptă ca Legea dării în plată să ducă la o scădere moderată a preţului la locuinţe – Barometrul bancar

Coldwell Banker: Preţurile de vânzare ale apartamentelor nu se vor modifica în următoarele luni

Coldwell Banker: Preţurile de vânzare ale apartamentelor nu se vor modifica în următoarele luni

Investiţii de peste 400 de milioane de euro în imobiliarele româneşti, în primul semestru

Investiţii de peste 400 de milioane de euro în imobiliarele româneşti, în primul semestru

Scăderea preţurilor locuinţelor din România s-a accentuat în acest an faţă de 2011 şi 2012, la 7%

Scăderea preţurilor locuinţelor din România s-a accentuat în acest an faţă de 2011 şi 2012, la 7%