putin

Un an de când românii i-au trimis la Bruxelles: cum au reprezentat România europarlamentarii noștri. Top de la cei mai leneși la cei mai activi

A trecut deja un an de când noii europarlamentari Români și-au primit birourile bine plătite de la Bruxelles. ECONOMICA.NET le-a căutat activitatea avută după un an de zile acolo. Dintre toate activitățile, ne-am oprit la cea mai importantă, așa cum e socotită de forul european: luările de cuvânt în plenul Parlamentului. Cel mai activ europarlamentar a fost de departe Maria Grapini, cu 52 de intervenții. Iar cei mai slabi au fost Blaga și Manda, care nu au avut nici măcar o singură intervenție. Subiectele abordate de parlamentarii români au fost diverse, mergând de la mutilarea genitală a femeilor și egalitatea de gen și cazul George Floyd, până la măsuri de combatere a crizei COVID, sprijinul infrastructurii din România, diferențele de subvenții primite de fermierii români față de cei din vest sau situația muncitorilor români în UE. I-am aranjat în ordinea inversă a intensității activității în plen, așadar, cei mai activi sunt la final. ECONOMICA.NET a ales câte un discurs considerat interesant pentru alegători, în dreptul fiecărui parlamentar. În unele cazuri, pot părea neinteresante, sau irelevante pentru România, dar este tot ce am găsit. Alte ori, am găsit discursuri politice solide care privesc direct interesele României.

Un an de când românii i-au trimis la Bruxelles: cum au reprezentat România europarlamentarii noștri. Top de la cei mai leneși la cei mai activi
Referendum Rusia - Putin rămâne la Kremlin până în 2036, conform rezultatelor preliminare

Referendum Rusia – Putin rămâne la Kremlin până în 2036, conform rezultatelor preliminare

Uciderea lui Soleimani: Macron şi Putin îndeamnă la reţinere. Rusia aminteşte de rolul generalului iranian în lupta antijihadistă

Putin: Rusia va continua cooperarea cu OPEC pentru păstrarea unei pieţe petroliere echilibrate şi predictibile

Putin cere retragerea din Siria a tuturor forţelor militare străine neautorizate

Nord Stream 2 va fi construit cu sau fără Danemarca, promite Putin

Președintele contestat al Venezuelei, Nicolas Maduro, va vizita Rusia „foarte curând”

Putin spune că SUA sunt în măsură să desfăşoare o nouă rachetă de croazieră cu lansare terestră în România şi Polonia

Putin: Porţiunea finlandeză a conductei de gaze Nord Stream 2 este finalizată

Vladimir Putin: Rusia ajunge la un acord cu Arabia Saudită privind extinderea acordului OPEC cu şase-nouă luni

Putin denunţă încercările de a

Putin denunţă încercările de a „alunga” Huawei de pe pieţele mondiale şi de a transforma dolarul în „instrument de presiune”

Putin: Rusia

Putin: Rusia „este gata să nu prelungească” Tratatul nuclear START cu SUA

Putin, dispus să se întâlnească cu Trump atât la G20 în Japonia, cât şi în alte ţări

Putin speră ca Iranul să-şi exporte în continuare petrolul, în pofida sancţiunilor americane

Livrarea sistemului de rachete sol-aer S-400 către Turcia este o prioritate

Grupul german Daimler a inaugurat o uzină Mercedes-Benz în apropiere de Moscova

Rusia îşi suspendă participarea la INF, în ripostă la decizia SUA

Putin, într-un mesaj de Anul Nou adresat lui Trump, afirmă că Rusia este deschisă dialogului

Putin denunţă acuzaţiile nefondate ale Washingtonului privind Tratatul nuclear IFN

Putin: Trump ar trebui să se învinovăţească singur pentru preţurile mari la petrol

Putin: una din ramificaţiile terestre ale gazoductului Turkish Stream ar putea trece prin Ungaria

Putin şi Orban vor avea convorbiri axate pe furnizarea de energie şi gaze

Primul summit Merkel - Putin după anexarea Crimeei de către Rusia

Primul summit Merkel – Putin după anexarea Crimeei de către Rusia

Putin: Rusia şi SUA pot colabora pentru gestionarea pieţei gazelor

Trump, înainte de întâlnirea istorică cu Putin: Rusia, Uniunea Europeană şi China sunt

Trump, înainte de întâlnirea istorică cu Putin: Rusia, Uniunea Europeană şi China sunt „inamicii noştri”

Aproape două treimi dintre germani îl consideră pe Trump o ameninţare mai mare decât Putin

Putin denunţă 'un atac' împotriva postului RT în SUA şi promite

Putin denunţă ‘un atac’ împotriva postului RT în SUA şi promite „o ripostă”

Trump şi Putin: o strângere de mână, două-trei cuvinte în marja summitului APEC. Kremlinul publică o declaraţie comună

Trump se va întâlni cu Putin în Vietnam

Trump se va întâlni cu Putin în Vietnam

Secretar de stat american: China şi Rusia,

Secretar de stat american: China şi Rusia, „responsabile” de ameninţarea nord-coreeană

Rusia: Putin semnează o lege controversată privind un plan de strămutare masivă a populaţiei