rusia

Ucraina a atacat o platformă de foraj petrolier din Marea Neagră, lângă Crimeea, pentru a doua oară într-o săptămână (TASS)

Forţele ucrainene au atacat duminică o platformă de foraj în Marea Neagră, deţinută de o companie de petrol şi gaze din Crimeea, a transmis agenţia oficială rusă de presă TASS, citând responsabili locali, potrivit Reuters, care remarcă faptul că acesta ar fi al doilea atac asupra al unui astfel de obiectiv în decurs de o săptămână.

Ucraina a atacat o platformă de foraj petrolier din Marea Neagră, lângă Crimeea, pentru a doua oară într-o săptămână (TASS)
Rusia a rambursat în ruble plata cupoanelor pentru două emisiuni de eurobonduri - Ministerul Finanţelor

Rusia a rambursat în ruble plata cupoanelor pentru două emisiuni de eurobonduri – Ministerul Finanţelor

G7 va face

G7 va face „propuneri concrete” pentru „creşterea presiunii asupra Rusiei” – Casa Albă

Reducerea de către Rusia a fluxurilor de gaze în Europa reprezintă

Reducerea de către Rusia a fluxurilor de gaze în Europa reprezintă „o acţiune extrem de necinstită” – oficial CE

Elveţia a importat aur rusesc pentru prima dată de la atacarea Ucrainei

Elveţia a importat aur rusesc pentru prima dată de la atacarea Ucrainei

Ucraina anunţă că a pierdut controlul asupra unei localităţi din apropierea oraşului Severodoneţk

Ucraina anunţă că a pierdut controlul asupra unei localităţi din apropierea oraşului Severodoneţk

Rusia a promis că va continua livrările de gaze către Ungaria - Szijjarto

Rusia a promis că va continua livrările de gaze către Ungaria – Szijjarto

Miniştrii de externe din UE încearcă să găsească o soluţie pentru transportarea cerealelor blocate în silozurile din Ucraina

Miniştrii de externe din UE încearcă să găsească o soluţie pentru transportarea cerealelor blocate în silozurile din Ucraina

Zelenski: Ambiţiile teritoriale ale Rusiei se întind de la Varşovia până la Sofia

Zelenski: Ambiţiile teritoriale ale Rusiei se întind de la Varşovia până la Sofia

Preşedintele Chinei către Putin: Toate părţile trebuie să conlucreze pentru soluţionarea crizei din Ucraina

Preşedintele Chinei către Putin: Toate părţile trebuie să conlucreze pentru soluţionarea crizei din Ucraina

Iohannis supune spre adoptare Parlamentului denunţarea acordului de înfiinţare a Băncii Internaţionale de Investiţii

Iohannis supune spre adoptare Parlamentului denunţarea acordului de înfiinţare a Băncii Internaţionale de Investiţii

Ikea începe vânzarea fabricilor din Rusia

Ikea începe vânzarea fabricilor din Rusia

Rusia adaugă aproape zece miliarde de dolari în Fondul de urgenţă

Rusia adaugă aproape zece miliarde de dolari în Fondul de urgenţă

Dîncu: Vom cere la Summitul NATO de la Madrid considerarea Rusiei ca un agresor care periclitează securitatea euroatlantică

Dîncu: Vom cere la Summitul NATO de la Madrid considerarea Rusiei ca un agresor care periclitează securitatea euroatlantică

Rusia este mai puţin eficace în spaţiul cibernetic decât se credea, apreciază lideri militari europeni

Rusia este mai puţin eficace în spaţiul cibernetic decât se credea, apreciază lideri militari europeni

Armata ucraineană a lansat atacuri aeriene asupra poziţiilor ruse în sudul Ucrainei

Armata ucraineană a lansat atacuri aeriene asupra poziţiilor ruse în sudul Ucrainei

Liderii ţărilor baltice cer o prezenţă militară sporită a NATO în regiune

Liderii ţărilor baltice cer o prezenţă militară sporită a NATO în regiune

SUA consideră

SUA consideră „credibil” că Rusia „fură” grâu ucrainean „pentru a-l vinde”

Rusia: Vânzările de vehicule comerciale uşoare şi maşini noi au scăzut cu 83,5% în mai

Rusia: Vânzările de vehicule comerciale uşoare şi maşini noi au scăzut cu 83,5% în mai

Rusia plănuieşte să autorizeze navele care transportă cereale să părăsească portul Odesa - presa rusească

Rusia plănuieşte să autorizeze navele care transportă cereale să părăsească portul Odesa – presa rusească

Ucraina - Forţele ruse au atacat infrastructura feroviară din Kiev, afirmă Ministerul Apărării britanic

Ucraina – Forţele ruse au atacat infrastructura feroviară din Kiev, afirmă Ministerul Apărării britanic

SUA vor permite companiilor Eni şi Repsol să livreze petrol venezuelean în Europa, pentru a compensa lipsa petrolului din Rusia

SUA vor permite companiilor Eni şi Repsol să livreze petrol venezuelean în Europa, pentru a compensa lipsa petrolului din Rusia

Armata ucraineană controlează

Armata ucraineană controlează „jumătate” din Severodoneţk – guvernator

Dealerii ruși ai Renault, gata de proces cu producătorul francez

Dealerii ruși ai Renault, gata de proces cu producătorul francez

Invazia rusă în a 100-a zi: Ucraina

Invazia rusă în a 100-a zi: Ucraina „avansează” spre „familia europeană”, iar Rusia spre o viaţă în spatele Cortinei de fier – AFP

Rusia anunţă că dispune de o grupare navală importantă de desant în Marea Neagră. Ucraina susţine contrariul

Rusia anunţă că dispune de o grupare navală importantă de desant în Marea Neagră. Ucraina susţine contrariul

Rusia controlează mai mult de 90% din regiunea Lugansk - Ministerul britanic al Apărării

Rusia controlează mai mult de 90% din regiunea Lugansk – Ministerul britanic al Apărării

100 de zile de război în Ucraina. Rusia îşi concentrează toate forţele asupra Donbasului - sinteză France Presse

100 de zile de război în Ucraina. Rusia îşi concentrează toate forţele asupra Donbasului – sinteză France Presse

Occidentul trebuie să se pregătească de un

Occidentul trebuie să se pregătească de un „război de uzură” pe „termen lung” în Ucraina – Stoltenberg

Rusia anunţă că este gata să garanteze siguranţa navelor care transportă cereale din Ucraina

Rusia anunţă că este gata să garanteze siguranţa navelor care transportă cereale din Ucraina

Zelenski: Invadatorii ruşi controlează aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei

Zelenski: Invadatorii ruşi controlează aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei