specialist pentru rela ia cu investitorii

Ministerul Muncii a introdus în COR două noi ocupații pentru relația cu investitorii de pe bursă

Companiile membre ale Asociației pentru Relații cu Investitorii la Bursa din România (ARIR) au declarat prin intermediul unui comunicat că găsesc foarte bună decizia Ministerului Muncii și Protecției Sociale privind introducerea în COR (Clasificatorul Ocupațiilor din România) a două noi ocupații: specialist pentru relația cu investitorii și director pentru relația cu investitorii. Ministerul a introdus în COR aceste două ocupații la solicitarea investitorilor de pe bursă, care au întreprins demersuri încă de anul trecut pentru recunoașterea celor două meserii.

Ministerul Muncii a introdus în COR două noi ocupații pentru relația cu investitorii de pe bursă