Tratament ambulatoriu noncovid

Reguli noi pentru pacienţii care se tratează în ambulatoriul de specialitate – Monitorul Oficial

Din 15 iunie au intrat în vigoare reguli noi pentru pacienţii care vor să se trateze în ambulatoriul de specialitate, prevăzute în Ordinul ministrului sănătăţii nr. 891, publicat marţi în Monitorul Oficial. Întâi, pacienţii care vor să fie văzuţi de medic în ambulatoriu se vor programa pentru triajul epidemiologic. Dacă în urma triajului sunt consideraţi cazuri suspecte de Covid-19, se anunţă DSP care-i va testa pentru depistarea noului coronavirus. În actul normativ antemenţionat nu se precizează explicit cine va anunţa DSP, dar din ordin reiese că această atribuţie revine personalului care a făcut triajul.

Reguli noi pentru pacienţii care se tratează în ambulatoriul de specialitate – Monitorul Oficial